Sari la conținut

Românii din străinătate se întorc în ţară, aglomeraţie în vămi: „Venim din Austria, să fim cu familia de Paşte”

22/04/2022 15:10

Aglomeraţie în vămi, românii din străinătate se întorc în ţară pentru a-şi petrece sărbătorile de Paşte cu familia.

Trafic intens este şi pe sensul de ieşire din ţară. Unii români aleg să plece ei în străinătate, în timp ce alţii au fost în vacanţă în România de Paştele catolic şi acum se întorc în străinătate pentru că încep copiii şcoala.

La Vama Nădlac, patru benzi sunt deschise pe sensul de intrare în ţară. Toate sunt însă aglomerate, iar timpii de aşteptare sunt de până la 40 de minute. 

”Din Germania venim. De Paşti, să tăiem mielul. Am plecat de ieri dimineaţă. Trafic mare, peste tot”, a spus un român.

Românii care lucrează în străinătate vor să-şi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, alături de familie, chiar dacă la începutul săptămânii viitoare vor fi nevoiţi să se întoarcă la muncă. 

„Venim din Austria de Paşte. Vrem să facem şi noi sărbătorile cu familia şi apoi ne întoarce înapoi în Austria.”

Mulţi dintre ei nu au mai petrecut Paştele cu familia, în ţară, de mai bine de doi ani, din cauza pandemiei. 

”Din Anglia. Sperăm să putem trece vama uşor şi să ne vedem familia după atâţia ani”, a spus încrezător un alt român pentru Observator News.

>>> Intrarea în România în aprilie 2022. Reguli pentru românii care merg în ţară de Paşte

Aglomeraţie mare şi pe sensul de ieşire din ţară

Cozi sunt şi la ieşirea din ţară. Unii românii care lucrează în străinătate au profitat de zilele libere de Paştele catolic şi au venit acasă, iar acum fac cale întoarsă. Alţii însă aleg să se ducă ei la rudele care lucrează peste hotare, să sărbătorească Paştele acolo. 

”Mergem la băieţi, în Italia. Facem şi noi sărbătorile acolo, împreună cu toţii. Foarte aglomerat. Stau de jumătate de oră şi nu m-am mişcat deloc.” 

”Plecăm în Germania înapoi. Venim din concediu din România.

>>> Atenție! Austria are noi interdicții pentru camioanele de peste 7,5 tone

Părinţii pregătesc pachete pentru copiii din străinătate

Pentru cei care nu reuşesc nici în acest an să meargă în ţară de sărbători, părinţii le pregătesc pachete pe care le trimit peste hotare.

Familia Gherman din comuna Călineşti-Oaş, judeţul Satu Mare, nu lasă să treacă nicio sărbătoare fără să trimită pachete cu mâncare fiicei lor stabilite în Austria. A plecat de 12 ni şi vine rar, iar dorul este imens.

„Este o durere să stai ani de zile fără familie, fără copiii pe care i-ai crescut 20 de ani”, spune îndurerat tatăl. Din fericire, tehnologia îi ajută să se poată vedea măcar prin intermediul telefonului. Bunătăţile sunt trimise cu firmele de transport care fac curse regulate spre Austria şi ajung în aproape 7 ore la destinație. 

Sursa: Poliţia de Frontieră, ZiarulRomanesc.at