Sari la conținut

Se închid barurile și restaurantele în Europa lovită de al doilea val de coronavirus. Vor înceta europenii să petreacă?

12/10/2020 10:16 - ACTUALIZAT 12/10/2020 11:50

Virusul îşi face de cap în Europa, care a ajuns să fie principalul focar de coronavirus al planetei. Țările de pe „Bătrânul Continent” raportează acum mai multe cazuri decât Statele Unite ale Americii, Brazilia și India, potrivit cifrelor Organizației Mondiale a Sănătății, notează CNN.

În aceste condiții, în încercarea de a evita un nou lockdown, multe guverne închid pub-urile și barurile sau limitează programul de lucru al acestora. Potrivit CNN, măsura reprezintă o veste proastă pentru consumatorii de alcool, care va aduce provoca mai mult rău sectorului ospitalier, care deja a pierdut multe locuri de muncă.

La Berlin, un oraș renumit pentru viața de noapte, barurile rămân deschise, dar, conform noilor reguli intrate în vigoare sâmbătă, acestea vor trebui să-și încheie programul la ora 23:00. Acest lucru este valabil pentru restaurante și pentru magazine. În plus, în intervalul 23:00 – 06:00, nu mai mult de cinci persoane au voie să se adune la o masă. Doar cel mult zece persoane au voie să participe simultan la întrunirile care au loc în interiorul clădirilor.

”Este o nevoie umană să ne întâlnim, să sărbătorim împreună. Nu cred că oamenilor le place să li se spună ce nu pot face. În opinia mea, vor continua să petreacă”, a spus proprietarul unui bar din capitala Germaniei.

Situaţie dificilă şi la Bruxelles

Barurile și cafenelele din capitala Belgiei, Bruxelles, au primit ordin, joi, să se închidă pentru o lună, în încercarea de a limita creșterea numărului de cazuri de COVID-19.

Sălile de sport au fost și ele închise pentru o lună, iar consumul de alcool în spațiile publice a fost interzis în toată regiunea orașului Bruxelles. Mai mult, belgienii au fost nevoiți să-și limiteze contactele sociale la trei persoane pe lună. La întrunirile private din interiorul clădirilor au voie să participe patru persoane.

Adunările în aer liber sunt limitate la patru persoane, cu excepția celor care fac parte din aceeași familie. Cafenelele și restaurantele pot servi nu mai mult de patru persoane la o masă și trebuie să-și încheie programul până la ora 23:00.

Cafenelele din Franţa, închise pentru doup săptămâni

Nici în Franța situația nu este mai bună. Barurile și cafenelele din Paris au fost închise pentru două săptămâni. Restaurantele de acolo pot rămâne deschise numai dacă respectă reguli stricte de igienă și de distanțare socială. De asemenea, începând de sâmbătă, în rașele Lille, Lyon, Grenoble și Saint-Etienne au fost închise barurile și sălile de sport.

Restricții severe au intrat în vigoare, vineri, în Madrid, precum și în orașele din jurul capitalei spaniole. Oamenii au voie să iasă din case doar dacă merg la serviciu, la cursuri, la examene, să-și îndeplinească obligațiile legale sau în circumstanțe extreme. Magazinele, barurile și restaurantele trebuie să își reducă capacitatea cu 50% și să închidă mai devreme. De exemplu, barurile și restaurantele se închid la ora 23:00, iar ultimul client trebuie primit cu o oră înainte.

Chiar și în Islanda, țară care a fost aproape de a scăpa de virus în vară, numărul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus este în creștere. În acest context, autoritățile au decis închiderea la nivel național, pentru două săptămâni, a barurilor, a cluburilor de noapte, a centrelor de fitness și a unităților de jocuri de noroc.

«Oamenii care stau de vorbă și beau alcool nu fac decât să sporească riscul de transmitere»

Expertul în sănătate globală Peter Drobac a declarat, pentru CNN, că guvernele din toată Europa încearcă să găsească un echilibru între impunerea de restricții asupra interacțiunilor sociale și menținerea afacerilor în viață. Barurile, cluburile de noapte și restaurantele sunt „un candidat evident” pentru închidere, având în vedere ceea ce se știe despre transmiterea virusului, a spus acesta. Oamenii care stau de vorbă, râd și beau alcool nu fac decât să sporească riscul de transmitere a CVID-19, a precizat Peter Drobac. Scoția este o altă țară care a impus măsuri stricte în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice. Barurilor, cafenelelor și restaurantelor li s-a interzis să servească alcool în interior timp de 16 zile.

Avertismentele specialiștilor Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, ar putea decide, de asemenea, impunerea unor măsuri mai dure în anumite părți ale Angliei, în special în nord, unde numărul celor infectați cu COVID-19 este în creștere. De la sfârșitul lunii trecute, pub-urile și restaurantele din Anglia se închid la ora 22:00. De asemenea, sunt interzise întâlniri la care participă mai mult de șase persoane.

Situaţia în Bucureşti

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a stabilit marţi că în București vor fi închise restaurantele, cinematografele, teatrele și cafenelele și că purtarea măștilor va fi obligatorie în jurul școlilor, pe o rază de 100 de metri. Măsurile de prevenție au intrat în vigoare de pe 7 octombrie.

Miercuri, CNSU a decis închiderea cazinourilor și sălilor de jocuri de noroc din București, excepție făcând doar spațiile de pariuri și loterii, acolo unde se poate păstra distanța. A fost suspendată și activitatea din baruri, cluburi și discoteci. În plus, a fost redusă și distanța față de școli la care masca de protecție este obligatorie, de la 100 de metri la 50 de metri.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA



https://ziarulromanesc.at/da-te-poti-infecta-din-aer-in-anumite-conditii-cum-sa-te-feresti-de-virus-ghidul-care-te-invata/