Sari la conținut

Viaţa în Austria se anunţă tot mai grea. Urmează alte scumpiri

08/06/2022 06:18 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:11

Scumpiri în Austria – Creşteri de preţuri de 25% în mai 2022. În mai Austria a înregistrat cea mai mare inflație din 1975. Prețurile cu ridicata au crescut cu 25 la sută, iar produsele alimentare de zi cu zi au crescut cu 60 la sută. Alte scumpiri urmează.

Statistica din Austria avertizează: În comerțul cu ridicata, prețurile au crescut chiar și cu 25 la sută. Aceasta înseamnă că, mai devreme decât mai târziu, comercianții cu amănuntul afectați vor transfera către populaţie aceste costuri suplimentare – parțial sau integral.

Deoarece inflația în comerțul cu ridicata de obicei afectează prețurile de consum cu întârziere, oferă, de asemenea, un indiciu al dezvoltării ulterioare a inflației generale”, a spus directorul general pentru Statistica Austria, Tobias Thomas.

Potrivit analizei, cea mai mare creștere a fost cu combustibilii la 110 la sută. Dar cerealele, produsele lactate, carnea, fructele și legumele au crescut și ele tot mai mult.

>>> Austria, creștere uriașă a prețurilor, iată lista cu majorările față de anul trecut

Cele mai mari creşteri de preţ

Combustibilii solizi  – 110,2%

Îngrășăminte și produse agrochimice – 77,4%

Fier și oțel – 67,2%

Combustibili – 59,5%

Cereale, semințe și hrană pentru animale (+59,2%).

Produsele chimice industriale – 44,4%

Animale vii – 27,7%

Lemn brut; produse de prelucrare primară a lemnului – 27,2%

Materiale plastice și cauciuc în forme primare – 25,7%

Articole de papetărie, hârtie și carton – 21,9%

Sticla plată – 19,5%,

Alte materiale de construcții – 16,2%

Cafea, ceai, cacao și condimentele – 15,8%

Produsele lactate, ouăle și uleiurile și grăsimile comestibile -15,6%

Carne și produse din carne – 14,9%

Mobilier, covoare și echipamente de iluminat – 14,5%

Fructe și legume – 12,0%

Sursa: Statistik Austria, ZiarulRomanesc.at