Sari la conținut

Scrisoarea unei îngrijitoare din Austria: ”Este strigător la cer”. Iată răspunsul celor acuzați

16/10/2020 02:16

Pe adresa de email a redacției noastre am primit o scrisoare din partea unei îngrijitoare române din Austria, prin care dorește să-și expună părerea despre evenimentele care s-au întâmplat în ultima perioadă, legate de activitatea persoanelor care lucrează în Austria, în categoria îngrijitoarelor și asistentelor de bătrâni.

Totodată, am primit din partea reprezentantelor asociației DREPT clarificări referitoare la acuzațiile aduse în scrisoare, mențiuni ce pot fi citite la sfârșitul materialului.

Iată scrisoarea:

Sunt o îngrijitoare de bătrâni cu o experiență de peste 4 ani în Austria. De-a lungul timpului, am cunoscut multe persoane care fac parte din această branșă. Am îndrăznit să vă scriu pentru că este strigător la cer tot ceea ce se întâmplă.

Ca prim motiv este faptul că ÎMI PASĂ, PENTRU CĂ NE PASĂ (NU SUNT SINGURA, MAJORITATEA AU ACEEAȘI PĂRERE CA ȘI MINE). ÎMI PASĂ DE ACEASTĂ BRANȘĂ (categorie care implică pacientul, îngrijitorii, agențiile și transportatorii).

Al doilea motiv ar fi un grup de îngrijitoare din România, mascat sub o organizație care de-a lungul timpului a tot ”urlat” și ”urlă” prin presa din Austria și România, prin reportaje și greve (de 5 persoane), că ele ar fi reprezentantele acestei branșe. A avut diferite denumiri. În trecut, ”Feriți-vă de intermediarii țepari”, acum își spun ”DREPT PENTRU ÎNGRIJIRE”.

Această organizație este condusă de către Elena Popa, o doamnă care a pierdut multe procese cu diferite agenții din România și Austria, și probabil încă are procese pe rol. Această doamnă este ajutată în special de către ”un personaj” care nu are nicio tangență cu această branșă, fiind vorba de Flavia Matei, o activistă înrăită care vânează diferite subiecte pentru a ieși în evidență și a intra în politică. Scopul ei principal este să ”revoluționeze” această branșă, schimbând un întreg sistem, unde noi, îngrijitoarele, avem libertatea de a negocia un onorariu, unde nu suntem angajate și nu avem șefi. Unde avem libertatea de a schimba mult mai ușor un cazul în care nu ne potrivim.

Toate astea pe un sistem de angajare unde există șefi, unde există contract colectiv (unde vorbim de salariu minim) și nemaiavând libertatea de a schimba cazurile cum dorim. Ca să nu mai vorbim de ture, care oricum nu ar mai fi de o lună acasă și o lună la lucru.

Nu mai visați la bani de concediu și la intrarea în șomaj, sunt niște condiții legale care trebuiesc îndeplinite pentru a beneficia de așa ceva. Problema acestor personaje susținute de alte câteva zeci de îngrijitoare este ura lor față de agenții și cel mai probabil dorința lor asiduă de a obține fonduri de la statul austriac, bani ce le-ar umple buzunarele și a le finanța articole și reportaje mincinoase pentru a distruge o branșă și persoane incomode lor.

Nu știu cât de legale sunt toate acestea, oare nu se sesizează nimeni la cel mai probabil această înșelătorie financiară a lor, împachetată într-o poveste lacrimogenă? Ce nu înțeleg ele, este că atunci poate nu ar mai fi comisioane, dar oricum tot prin agenții venim, ele ne-ar angaja și evident că în loc de comision ele și-ar opri lunar un profit, iar noi fiind angajatele lor nu am mai avea dreptul să judecăm cât câștigă șeful.

O altă mare problemă dacă acest sistem ar fi schimbat cu cel de angajare ar fi creșterea numărului de îngrijitoare care vor munci la negru. Cu siguranță sunt nereguli pe toate părțile implicate, dar angajarea nu ar fi soluția, dimpotrivă ar complica un sistem bun, cel actual, și neregulile ar fi mai multe.

Îmi doresc mult ca această scrisoare să ajungă cunoscută și în presa din Austria. Scopul meu și al majorității îngrijitoarelor nu este defăimarea unui om sau a unor persoane, există multe dovezi clare împotriva acestei Elena Popa, care este condusă de ură, de setea de bani și de putere. Încă de acum 7 ani făcea front comun cu slovacele împotriva româncelor, pentru a intra în organizații. Între timp a mai „cochetat” cu ideea de organizație, pentru a absoarbe bani de la statul austriac.

Doamnelor, Elena Popa și  Flavia Matei, încetați să mai spuneți că ne reprezentați, dumneavoastră nu vă reprezentați decât interesele proprii!

Cu stimă și respect, noi, îngrijitoarele cu capul pe umeri, care nu credem în povești împachetate frumos.

*Conținutul acestui material nu constituie o poziție oficială a publicației, reprezintă doar opinii ale semnatarilor

Iată și mențiunile aduse de reprezentanții asociației DREPT

Referitor la articolul menționat mai sus, aducem următoarele rectificări:

1. Înțelegem că această colegă nu se simte reprezentată de organizația DREPT și îi respectăm decizia. Menționăm însă că organizația DREPT reprezintă în primul rând membrii săi și susținătorii noștri din comunitatea noastră online. Pagina de Facebook „DREPT pentru îngrijire” este urmărită și susținută de aproape 9.800 de persoane, grupul comunitar DREPT conține 4.400 de persoane. Mai menționăm că noi lucrăm în strâns parteneriat și cu îngrijitoarele slovace, care și ele sunt organizate în asociația Initiative24 și cerem împreună aceleași drepturi atât pentru colegele românce, cât și pentru colegele slovace și pentru toate colegele îngrijitoare migrante care sunt dezavantajate de actualele condiții de lucru!

2. „DREPT pentru îngrijire” există ca grup informal din ianuarie 2020. Din august 2020 suntem recunoscuți ca organizație non-profit în Austria. Nu înțelegem afirmația colegei „o organizație care de-a lungul timpului a tot „urlat” și „urlă” prin presa din Austria și România” din moment ce noi activăm în formula DREPT doar de anul acesta și o considerăm, deci, falsă.

3. Protestele la care am participat au fost mereu susținute de îngrijitoarele românce. Din cauza cadrului de lucru, colegele noastre sunt repartizate prin toate satele și orașele Austriei, deci este aproape imposibil pentru ele să participe la acțiuni de protest ca restul cetățenilor și cetățenelor. Chiar și pentru colegele din Viena este greu să participe în persoană din cauză că nu pot lăsa pacienții singuri. Noi suntem recunoscătoare acelor 5 colege care au putut negocia cu familiile pacienților lor și au primit permisiunea de a participa la protest! Vă invităm să urmăriți și valul de solidaritate de pe pagina noastră de Facebook din partea colegilor și colegelor, care deși nu au putut fi alături de noi, ne-au transmis mesajele lor de susținere. Cifrele nu mint, colegii noștri îngrijitori nu se tem, iar sprijinul branșei este fără nici un dubiu alături de DREPT. Le mulțumim!

4. „Această organizație este condusă de către Elena Popa” este pur și simplu o informație falsă și răuvoitoare. Colega noastră este o simplă membră în organizația DREPT și nu deține nici o funcție de conducere. Ni se pare de prost-gust să se aducă în discuție viața privată a colegei noastre, respectiv procesele ei, în care tot firmele de intermediere au dat-o în judecată pentru că a avut curajul să denunțe abuzurile lor. Menționăm aici, de dragul acurateții că doua dintre procese au fost câștigate de colega Elena Popa, două procese sunt în desfășurare, iar unul a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

5. „Această doamnă este ajutată în special de către „un personaj” care nu are nicio tangență cu această branșă, fiind vorba de Flavia Matei, o activistă înrăită care vânează diferite subiecte pentru a ieși în evidență și a intra în politică.” Colega noastră, Flavia Matei, este una dintre membri fondatori DREPT, care este dedicată cauzelor noastre și cu care ne mândrim. Mai mult, colega noastră nu este afiliată nici unui partid politic și nici nu va fi atâta timp cât activează în organizația DREPT. Este rușinos să citim aceste minciuni despre ea.

6. Tot vis-a-vis de citatul care descrie colega noastră Flavia Matei: „Scopul ei principal este să „revoluționeze” această branșă, schimbând un întreg sistem, unde noi, îngrijitoarele, avem libertatea de a negocia un onorariu, unde nu suntem angajate și nu avem șefi. Unde avem libertatea de a schimba mult mai ușor un cazul în care nu ne potrivim.” DA. Scopul organizației noastre și al tuturor colegelor și colegilor care o susțin este, într-adevăr să „revoluționăm” această branșă: ne dorim ca îngrijitoarele românce să nu mai fie aruncate în stradă, să nu mai fie obligate să semneze contracte abuzive, să nu mai fie amenințate, să beneficieze de salarii și pensii decente! Aceasta este revoluția noastră.

7. „Problema acestor personaje susținute de alte câteva zeci de îngrijitoare este ura lor față de agenții și cel mai probabil dorința lor asiduă de a obține fonduri de la statul austriac, bani ce le-ar umple buzunarele și a le finanța articole și reportaje mincinoase pentru a distruge o branșă și persoane incomode lor.” Organizația DREPT nu luptă împotriva agențiilor de intermediere, ci împotriva unui sistem defect care expune îngrijitoarele migrante la abuzuri. Noi nu am atacat niciodată public anumite firme individuale, nu am dat nume când am vorbit de abuzuri și nici nu vom face asta pe viitor. Deși poveștile colegelor noastre pline de abuzuri și nereguli ne-ar îndreptăți să o facem. Mai menționăm că în toată activitatea DREPT nu am contractat niciodată jurnaliști și nu am plătit niciodată pentru articole de presă. Aceste acuzații sunt false și voit răuvoitoare.

8. „Nu știu cât de legale sunt toate acestea, oare nu se sesizează nimeni la cel mai probabil această înșelătorie financiară a lor, împachetată într-o poveste lacrimogenă? Ce nu înțeleg ele, este că atunci poate nu ar mai fi comisioane, dar oricum tot prin agenții venim, ele ne-ar angaja și evident că în loc de comision ele și-ar opri lunar un profit, iar noi fiind angajatele lor nu am mai avea dreptul să judecăm cât câștigă șeful.” Acuzațiile de „înșelătorie financiară” sunt acuzații foarte grave și la care reacționăm foarte vehement: aduceți dovezi pentru aceste acuzații! Nu vom acționa niciodată în instanță împotriva unei colege îngrijitoare (dacă acest text a fost scris într-adevăr de către o îngrijitoare). Avertizăm doar că astfel de acuzații sunt foarte grave și pot fi sancționate conform legii!

Considerăm întreaga scrisoare ca o manipulare crasă, plină de minciuni și atacuri la persoană. Colega noastră (sau grupurile din spatele ei care bănuim că au orchestrat această scrisoare) nu vor primi alt răspuns din partea noastră. Am văzut suficient în ultimele săptămâni ura și furia de care sunt în stare. Este însă datoria noastră să corectăm informațiile false care se împrăștie despre noi. Noi lucrăm mai departe curat, transparent și devotat intereselor REALE ale îngrijitoarelor și îngrijitorilor din comunitatea noastră. Nu cerem imposibilul, cerem DREPTURI EGALE!

Cu respect, Echipa DREPT

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

https://ziarulromanesc.es/ministrul-muncii-din-spania-o-femeie-trebuie-sa-fie-platita-la-fel-ca-barbatul-pentru-aceeasi-munca/