in

Scrisoare de protest depusă la Ambasada Austriei: ”Nu suntem cetățeni de mâna a doua!”

Coaliția Națională de Modernizare a României – CNMR a depus o scrisoare de protest la Ambasada Austriei din București, contra deciziei de ajustare a alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai angajaților străini.

La  data de 24 octombrie 2018, Parlamentul Austriei a adoptat o lege controversată și neechitabilă, care prevedea reducerea alocațiilor pentru copiii cetățenilor din celelalte țări membre ale Uniunii Europene care muncesc pe teritoriul statului austriac. Pentru multe țări, inclusiv pentru România adoptarea acestei legi presupune o reducere discriminatorie a sumelor plătite copiilor, prin ajustarea acestora la nivelul de trai din țările comunitare de unde provin aceștia.

Practic, prin această lege care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, au fost afectați  mulți copii ai cetățenilor din țări membre ale Uniunii Europene care muncesc pe teritoriul statului austriac dar și un număr de aproximativ 14.000 de copii români care cu toate că locuiesc și trăiesc cu familiile lor în Austria, vor primi alocația în funcţie de costul mediu al vieţii din statul de rezidență,  respectiv din România.

Această lege contravine principiilor care stau la baza legislaţiei Uniunii Europene prin aceea că a reușit să dea naștere unei situaţii de discriminare a  cetăţenilor din alte  state membre, inclusiv români, care muncesc, trăiesc și  plătesc contribuţii în Austria.

Este cunoscut faptul că:

  • Românii care lucrează în Austria plătesc aceleaşi taxe ca şi cetăţenii acestui stat şi prin urmare trebuie să beneficieze de tratament egal cu aceştia din perspectiva drepturilor și obligațiilor;
  • Apartenenţa la Uniunea Europeană obligă toate statele să asigure un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii europeni;
  • Tratatul cu privire la funcţionarea Uniunii Europene prevede faptul că tratamentul egal al cetăţelor europeni interzice măsurile discriminatorii dar și dă dreptul lucrătorilor europeni de a se stabili şi lucra în orice alt stat membru decât cel ai cărui cetăţeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale ţării de reşedinţă în aceleaşi condiţii ca cetăţenii acesteia, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie.

Statul român a fost primul stat membru care a atras atenţia asupra problemelor generate  de măsurile legislative austriece referitoare la introducerea noului mecanism de calcul a alocaţiilor pentru copii, care nu  reflectă principiul egalităţii şi nediscriminării.

Ținând cont de atitudinea pro-europeană a CNMR (Comisia națională pentru modernizarea României) dar și a cetățenilor României, considerăm nejustificată și abuzivă această măsură ce poate constitui un precedent pentru multe alte state membre UE.

De aceea CNMR va depune o scrisoare de protest în numele organizațiilor membre, la ambasada Austriei la București și va solicita explicații și îndreptarea situației. Cu atât mai mult cu cât de la 1 ianuarie România deține Președinția rotativă a Uniunii Europene, considerăm această măsură drept un afront la adresa diasporei românești și solicităm Președintelui, Parlamentului și Guvernului măsuri concrete de protejare a intereselor copiilor români nerezidenți în Austria.

De asemenea organizațiile membre ale CNMR și care reprezintă diaspora românească, avertizează executivul austriac cu posibile proteste atât la București cât și la Viena. Diaspora românească este cea mai mare populație dintr-un stat membru aflată în granițele UE, cu peste 4 milioane de români și nu vom accepta multiplicarea unei astfel de decizii.

spun foarte clar: NU suntem cetățeni de mâna a doua și nu vom accepta un astfel de tratament fix în perioada în care deținem Președinția Uniunii Europene. Decizia Austriei poate afecta grav relația cu mediul economic, sindical, social și academic românesc. Voi cere explicații Ambasadei Austriei la București în numele colegilor mei și a românilor pe care-i reprezentăm și așteptăm explicații urgente din partea statului austriac” a declarat președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni acuză Austria de discriminarea copiilor români: «Vom discuta situația la nivel european»

Trei români găsiți într-o mașină lovită de tren la Mariazzel, orășel în centrul Austriei

Povestea de succes a unei românce din Austria: ”Sunt o femeie împlinită, fericită și mândră de ceea ce fac.”