Sari la conținut

Schimbări fiscale majore în Austria din 2025: Creșteri ale deducerilor, noi limite de impozitare și ajutorul pentru copii

25/10/2024 16:46

Schimbări fiscale majore în Austria din 2025: Creșteri ale deducerilor, noi limite de impozitare și prelungirea ajutorului pentru copii. Începând cu anul 2025, în Austria vor intra în vigoare mai multe modificări fiscale menite să sprijine populația în fața inflației. Pe lângă introducerea unei noi tabele de impozitare și creșterea deducerilor fiscale, guvernul va prelungi și ajutorul pentru copii. Modificările au fost anunțate recent și vizează atât angajații, cât și persoanele cu venituri mici. (Continuă după fotografie)

Schimbări fiscale majore în Austria din 2025

Aceste modificări fiscale din 2025 aduc o serie de beneficii pentru angajați, pensionari și familii, contribuind la creșterea veniturilor nete și oferind sprijin pentru a contracara efectele inflației. Noile deduceri fiscale vor crește în funcție de inflație, adică 5%, începând cu anul viitor, anunță finanz.at. Printre deducerile vizate se numără:

  • Deducerea pentru familii monoparentale și părinți unici: de la 572 euro în 2024, va crește la 601 euro pentru primul copil, iar deducerile suplimentare pentru al doilea și al treilea copil vor crește proporțional.
  • Deducerea pentru copii: va crește de la 67,80 euro la 70,90 euro lunar.
  • Deducerea pentru pensionari: va fi majorată de la 954 euro la 1.002 euro, cu un nivel suplimentar pentru pensionarii cu venituri mici.
  • Deducerea pentru costurile de transport: va fi majorată la 487 euro, în timp ce valoarea suplimentară pentru cei cu venituri reduse va ajunge la 838 euro. (Continuă după fotografie)
    >>> Citiți și: Ajutoare financiare surprinzătoare în 2024 de la Camera Muncii din Austria: cum poți obține sute de euro în plus

Noile limite de impozitare din 2025

În 2025, limitele pentru impozitul pe venit vor crește cu 3,83%, cu excepția ratei maxime de 55% pentru veniturile de peste un milion de euro. Modificările sunt menite să elimine în parte efectul „progresiei reci”, permițându-le contribuabililor să beneficieze de o scutire parțială de la majorările de impozit cauzate de inflație.

Noua structură a impozitului pe venit va arăta astfel:

Prelungirea ajutorului pentru copii

Guvernul a confirmat că ajutorul pentru copii în valoare de 60 de euro pe lună va fi prelungit și în 2025. Acesta va deveni o deducere fiscală destinată familiilor cu venituri anuale sub 25.725 euro. Ajutorul va fi disponibil pentru fiecare copil sub 18 ani, oferind sprijin suplimentar familiilor monoparentale și cu venituri mici.