Sari la conținut

Austria, restricţii de sărbători. Schallenberg: ”Va fi probabil un Crăciun 2G”

08/11/2021 08:27 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:26

Restricţiile epidemice se vor menţine, cel mai probabil, în Austria, de Crăciun şi Revelion. Anunţul a fost făcut de cancelarul Alexander Schallenberg, conform Reuters.

Austria a raportat sâmbătă 9.943 de noi infecţii într-o perioadă de 24 de ore, depăşind cel mai grav bilanţ înregistrat pe 13 noiembrie 2020, când au fost 9.586 de cazuri.

Pentru a stăvili virusul, guvernul a anunţat vineri că, începând de luni, va interzice accesul în cafenele, restaurante şi saloane de coafură celor care nu sunt complet vaccinaţi împotriva COVID-19.

DE ASTĂZI ÎN AUSTRIA SE APLICĂ 2G: PERSOANELE NEVACCINATE, EXCLUSE DIN VIAȚA PUBLICĂ

Regula „2G”, care necesită dovada vaccinării complete sau a recuperării, va fi, de asemenea, în vigoare pentru hoteluri şi cinematografe sau pentru evenimente cu mai mult de 25 de persoane.

La locul de muncă, regula 3G

La locul de muncă, de la 1 noiembrie se aplică regula „3G”, adică angajaţii trebuie să fie vaccinaţi, recuperaţi sau testaţi (geimpft, genesen, getestet).

„Nu cred că în şase săptămâni situaţia va fi de aşa natură încât să putem relaxa măsurile. Aşa că va fi probabil un Crăciun 2G”, a declarat Schallenberg pentru „Kronen Zeitung”, într-un articol publicat duminică.

Noile infecţii de duminică au scăzut uşor la 8.554, potrivit datelor Ministerului de Interne.

Austria, care are o populaţie de 8,9 milioane de persoane, a raportat 883.887 de cazuri de COVID-19 şi 11.502 decese de la izbucnirea pandemiei.