
Șase românce arestate în SUA pentru furt calificat. Serviciul de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE), filiala din Boston, a anunțat arestarea și plasarea în custodie federală a șase femei de origine română, acuzate că făceau parte dintr-o rețea de spargeri care opera în mai multe state americane, inclusiv Massachusetts.
Șase românce arestate în SUA pentru furt calificat
Femeile au fost reținute în urma unui incident produs pe 25 iulie, când poliția din Norwood le-a prins în flagrant în timpul unei spargeri de mare amploare. Autoritățile au confirmat că acestea sunt imigrante ilegale cu antecedente penale și mandate de arestare active în alte state pentru infracțiuni similare.
După reținerea celor șase suspecte, ICE a acționat prompt și a emis detainere – ordine de reținere – pentru a împiedica eliberarea acestora din custodia poliției locale.
>>> Citiți și: Samuel Gheorghe, românul reținut în penitenciarul Alligator Alcatraz din SUA urmează să fie repatriat
„Această rețea de spargeri nu va mai putea să-i prejudicieze pe cetățenii americani,” a declarat Tricia McLaughlin, secretar adjunct al ICE. „Acești infractori ilegali nu ar fi trebuit niciodată să fie liberi pe străzile din Massachusetts, iar sub administrația Trump și secretarul Noem, nu vor mai fi.”
Cine sunt suspectele românce
Printre cele arestate sau vizate de reținere, se numără:
- Mihaela Ion – istoric de conspirație pentru furt calificat.
- Mirabela Caldararu – implicată în spargeri cu circumstanțe agravante.
- Flavia Gabriela Caldararu – acuzată de spargere și nerespectarea ordinelor poliției.
- Jajela Chiciu – vizată pentru multiple furturi și infracțiuni sub 1.500 $, plus conspirație.
- Emilia Sardaru – cercetată pentru implicare în conspirații de furt pe teritoriul SUA.
- Elizabeth Sardaru – cu antecedente penale grave: furt de gradul I, conspirație, primirea de bunuri furate și jaf calificat în mai multe jurisdicții.
Toate cele șase suspecte sunt imigrante ilegale din România, implicate într-o activitate infracțională coordonată, dotate cu unelte de spargere și structuri de tip rețea. Potrivit autorităților americane, activitatea acestor femei reprezenta o amenințare reală la adresa siguranței cetățenilor americani. Prezența lor în comunități a fost posibilă, în opinia ICE, din cauza slăbiciunilor din sistemul de imigrare și a lacunelor în aplicarea legii.
>>> Citiți și: Caz de o cruzime rar întâlnită: Un bărbat de 26 de ani și-a ucis iubitul de 73 de ani și l-a îngropat într-o cadă plină de beton