Un TIR românesc cu cauciucuri de vară a blocat 6 ore o autostradă din Austria. Şoferul român a scăpat camionul de sub control din cauza poleiului şi cabina s-a înfipt într-un stâlp de pasarelă.
Accidentul a avut loc miercuri de dimineaţă, în jurul orei 6:00, pe A2 din Austria, în apropiere de Krumbach. În cabina TIR-ului erau şoferul şi colegul lui de echipaj, ambii români.
Camionul a derapat şi s-a răsucit pe autostradă, oprindu-se într-un stâlp de pasarelă care traversa şoseaua. Ca prin minune, nici şoferul nici colegul lui nu au fost răniţi.
Poliţia austriacă a anunţat că pe capul tractor nu erau anvelope de iarnă şi asta a cauzat accidentul.
Rezervorul camionului românesc a fost spart la impact şi peste 300 de litri de motorină s-au scurs pe şosea.
Din cauza scurgerilor de combustibil traficul a fost complet blocat pe ambele sensuri de mers ale autostrăzii pentru mai bine de şase ore.