in

Șase cetăţeni din Irak, având ca destinaţie Austria, ascunși într-o autoutilitară cu pereți dubli, condusă de un român

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit şase cetăţeni din Irak, ascunși în interiorul unei autoutilitare condusă de un cetăţean român, având ca destinaţie Austria.

În data de 06.05.2019, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român V.M., în vârstă de 42 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Fiat, înmatriculată în România, cu destinaţia Austria.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în partea din faţă a compartimentului marfă, a fost descoperit un perete dublu in spatele căruia erau ascunşi şase bărbaţi. 

Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, iar în urma primelor verificări, s-a stabilit că grupul era format din şase cetățeni irakieni, având vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul autoutilitarei, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii irakieni, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Trenul pentru Viena, român găsit de polițiștii de frontieră ascuns sub o banchetă: ”Nu avea documente valabile”

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Comments

comments

Idei de weekend la Viena: excursii cu vaporul şi cu barca

Stop Justiției de partid. Referendumul, obligatoriu pentru Parlament