Sari la conținut

Adio permis dacă mergi prea încet: ce riscă șoferii care circulă cu viteză mică

Etichete:
21/05/2025 13:51
Sancțiuni pentru șoferii care merg prea încet

Sancțiuni pentru șoferii care merg prea încet: Deși viteza excesivă este cel mai des sancționată pe șoselele din Austria, și condusul prea lent poate avea consecințe serioase. Autoritățile avertizează că șofatul lent, fără un motiv justificat, nu este doar o problemă de confort pentru ceilalți participanți la trafic, ci un pericol real pentru siguranța rutieră.

Sancțiuni pentru șoferii care merg prea încet

În Austria, nu există o limită minimă de viteză general valabilă, dar legea cere ca toți șoferii să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum și trafic. Asta înseamnă că rularea prea lentă, fără motive precum vremea nefavorabilă, vizibilitatea redusă sau blocajele din trafic, este interzisă și sancționabilă.

Pe autostrăzile austriece, toate vehiculele trebuie să fie capabile să circule cu cel puțin 60 km/h. Mai mult, anumite tronsoane de drum au semne care impun limite minime de viteză. În plus, benzile din stânga sunt rezervate vehiculelor mai rapide, iar ocuparea lor cu viteză redusă este periculoasă și ilegală.
Citiți și ► Acces interzis pentru mașinile diesel Euro 5: restricții majore în țara vecină

În cazul în care un șofer circulă prea încet fără justificare, poate fi amendat sau chiar poate rămâne fără permisul de conducere. Un incident recent, petrecut pe autostrada A1, ilustrează clar riscurile: o femeie a condus între 30 și 50 km/h pe banda de viteză, provocând haos și punând în pericol viețile altora.

Un caz real care a pus în alertă autoritățile

Șoferița a fost oprită de poliție după 30 de kilometri de mers lent, iar explicația ei – probleme de vedere și atacuri de panică – nu a fost suficientă pentru a evita suspendarea permisului. Autoritățile au decis că aceasta își va putea recupera permisul doar dacă demonstrează că este aptă din punct de vedere medical pentru a conduce în siguranță.
Citiți și ► Funcția ascunsă a pedalei de accelerație auto, despre care știu foarte puțini șoferi

Acest caz a readus în atenția publică pericolul pe care îl reprezintă condusul lent pe drumurile rapide. Deși mai puțin discutată decât viteza excesivă, viteza prea mică poate crea confuzie, frânări bruște, schimbări de bandă periculoase și accidente în lanț.

Sancțiuni pentru șoferii care merg prea încet

Riscurile reale ale condusului lent în Austria

Pe autostrăzi, unde viteza este mai mare, diferențele mari de viteză între vehicule pot duce la coliziuni grave. Un șofer care merge cu 50 km/h pe o bandă unde ceilalți circulă cu 130 km/h pune în pericol nu doar viața sa, ci și pe cea a celor din jur.

Legea este clară: cei care circulă semnificativ sub viteza generală a traficului, fără motiv clar, pot fi amendați pentru obstrucționarea traficului. Repetarea acestei abateri sau producerea de incidente din această cauză pot duce la retragerea permisului.

Cum eviți sancțiunile dacă ești șofer în Austria

Pentru a nu risca amenzi sau suspendarea dreptului de a conduce, șoferii trebuie să circule adaptat la condițiile de trafic, să folosească banda corectă – în special pe autostrăzi – și să respecte indicatoarele de viteză minimă. Dacă apar probleme de sănătate care afectează capacitatea de a conduce, acestea trebuie rezolvate înainte de a urca la volan.

Autoritățile recomandă șoferilor cu anxietate sau dificultăți de vedere să consulte un specialist înainte de a conduce, pentru a preveni pericolele pentru ei și ceilalți participanți la trafic. De asemenea, dacă nu pot respecta viteza minimă impusă, ar trebui să evite anumite drumuri.