Un loc de joacă din oraşul austriac Salzburg care a fost nominalizat drept „cel mai deprimant din lume” va fi demolat de autorităţi. Desemnarea a fost făcută de site-ul german de satiră „Made my day”, iar de atunci a devenit viral pe Internet.
Locul de joacă este în realitate o groapă mică de nisip, situată la marginea unui drum. În ea se găsesc doar un căluţ pe arc şi o mare cutie de electricitate, gen lucrurile favorite de joacă ale celor mici.
Presa din Austria scrie că de atunci oamenii au venit de peste tot să viziteze şi să pozeze locul de joacă, situat la doar 300 de metri de casa natală a lui Mozart.
Locul de joacă aparent a fost construit în conformitate cu legile pentru construcţii. Noile clădiri cu mai mult de cinci apartamente trebuie să aibă şi un loc de joacă, de cel puţin 45 de metri pătraţi, care să includă un tobogan, leagăne, groapă de nisip bănci și să fie vizibil şi din toate apartamentele.
Deşi această clădire are şapte apartamente, locul de joacă a bifat doar „groapa de nisip”, deşi probabil te poţi odihni şi pe cutia de electricitate ca să îţi veghezi copiii.
Viceprimarul Barbara Unterkofler a declarat pentru Kronen Zeitung, citat de observatornews.ro, că autorităţile „verifică dacă se poate face un loc de joacă mai însemnat”.
Dacă dezvoltatorul vrea să evite demolarea locului de joacă, el poate plăti o taxă de compensare oraşului, dar doar cu acordul autorităţilor, care pare improbabil având în vedere reclama negativă asupra locului.