Sari la conținut

Românii veniți din Austria cu trenul, puși în carantină și abandonați: ”Suntem în câmp, lângă autostradă”

Etichete:
14/05/2020 12:11 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:02

Zeci de români care au venit din Austria cu trenul în gara din Timișoara au făcut scandal, după ce au aflat că trebuie să între în carantină și că nu pot merge acasă.
Oamenii susțin că și-au făcut teste pentru a arată că nu sunt infectați, precizând că au dat 140 de euro pe analize, informează TVR 1.

Trenul care a plecat de la Timişoara, a ajuns în această dimineaţă, cu 40 de îngrijitori care s-au întors acasă. Oamenii s-au revoltat, când au ajuns în gară, şi au aflat că trebuie să stea în carantină. Asta pentru că, la recomandarea DSP Timiş şi-au făcut teste pentru COVID-19, în Austria, iar rezultatele sunt negative. O altă problemă a apărut după ce au fost preluaţi de microbuze şi duşi spre centrele de carantină din judeţele de domiciliu. Unii dintre ei au fost pur şi simplu abandonaţi, pe câmp.

În total, 40 de români care îngrijeau persoane în vârstă în Austria s-au întors cu trenul respectiv. Primii opt au coborât la Curtici, iar apoi trenul a ajuns la Timișoara, unde autoritățile îi așteptau pe peron.

Oamenii spuneau că și-au făcut testele tocmai pentru a nu fi nevoiți să stea în carantină, însă șefa DSP Timiș prezentă pe peron nu a știut cum să explice situația creată.

Mai mult, unii dintre aceștia spun că în drumul spre carantină au fost abandonați pe câmp. „Pregătiți pentru carantină. Stăm de o oră jumate aici și încă așteptăm. Nu știe nimeni nimic. Am venit cu trenul de la Viena, a mai venit o mașină de jandarmi, aduc oamenii și de aici îi triază să-i ducă în alte părți. Suntem în câmp, lângă autostrada”, a declarat un muncitor pentru Mediafax.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA