Românii care s-au întors în ţară din cauza pandemiei de coronavirus încep să îşi caute de muncă. Mulţi dintre ei au lucrat în construcţii peste hotare, iar acum îşi caută slujbe la firmele de profil, mai ales că salariile sunt considerabil mai mari faţă de celelalte domenii. Mai mult, Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi atrăgea atenţia de curând că în construcţii este nevoie de 500.000 de angajaţi.
Salariu dublu faţă de minimul pe economie
Până la sfârşitul anului 2028, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în domeniul construcţiilor este de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri.
Asta înseamnă un câştig de aproape 2.400 lei în mână (aproximativ 500 de euro), aproape dublu faţă de salariul minim net pe economie, care se ridică la circa 1.300 lei. Un inginer cu experienţă poate fi remunerat şi cu 7.000 lei net pe lună. Reprezentanţii companiilor de construcţii din judeţul Iaşi au confirmat faptul că, de la începutul crizei de sănătate publică, primesc foarte multe solicitări de angajare atât din rândul muncitorilor calificaţi, cât şi a celor necalificaţi. Totuşi, mulţi dintre cei veniţi „din afară” care se angajează aici se dovedesc, deseori, nestatornici şi cu aşteptări prea mari de la locul de muncă, a declarat un manager pentru Ziarul de Iaşi.
Salariu creşte în funcţie de productivitate
Giani Canschi, administratorul companiilor ieşene Geprocom şi Daro Construct, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” că firmele pe care le conduce se află în plină campanie de recrutare de personal. Cele două companii pe care le deţine însumează 300 de salariaţi, dar încă mai are nevoie de forţă de muncă pe şantiere. „Avem nevoie atât de muncitori calificaţi, cât şi necalificaţi. Sunt foarte multe persoane care vin din străinătate şi solicită să se angajeze la noi, arătând o experienţă vastă în domeniul construcţiilor.
Un inginer boboc începe cu 3.000 de lei brut, respectiv 2.362 lei net, salariu care creşte în funcţie de modalitatea angajatului de a se integra în echipă, de abilitatea fiecăruia de a aduce plusvaloare în firmă. Salariile sunt în funcţie de productivitate, implicare, aşa cum este peste tot, de altfel. Un inginer cu experienţă ajunge să câştige în compania noastră şi între 1.000-1.500 de euro net pe lună. Pe lângă asta, mai sunt şi anumite bonusuri pe care angajaţii noştri le primesc, în funcţie de atingerea targetelor.
„Nu sunt statornici»
Reprezentanţii companiei Conest SA au precizat pe ntru Ziarul de Iaşi că au fost cerinţe mai multe de angajare din rândul celor care lucrau în construcţii, până nu demult, în străinătate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dar nu există o stabilitate din partea lor, punctează Irinel Tofan, directorul companiei ieşene.
„Unii au venit, au depus CV-ul, au fost angajaţi, însă ulterior au plecat. Nu ştiu ce aşteptări au ei, mai ales că în firma noastră salariile sunt foarte bune. Veniturile lucrătorilor în construcţii au crescut semnificativ încă de anii trecuţi şi, mai ales, ca efect al facilităţilor fiscale acordate de Guvern acestui sector. Evident, nu ajung la nivelul celorlalte ţări, însă faptul că poate câştiga un salariu şi de 1.500 de euro pe lună, fiind aproape de familie, este foarte important. Acum suntem aproape 500 de oameni în companie, în ultima perioadă am mai făcut angajări, eram circa 450”, a menţionat Irinel Tofan.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA