Sari la conținut

Românii din străinătate au două zile la alegerile europarlamentare. ”Opoziție foarte agresivă a USR și AUR”

06/02/2024 18:50

Românii din străinătate au două zile la alegerile europarlamentare. Deputatul PNL de diaspora Valentin Făgărăşian salută deciziile adoptate de Biroul Permanent al PNL în legătură cu organizarea alegerilor locale și europarlamentare în data de 9 iunie și consideră că acestea sunt în perfect acord cu deciziile altor state europene care, fie comasează alegeri, fie organizează alegeri pe parcursul a două zile.
>>> Citiți și: Documentele românilor din străinătate vor putea fi obținute fără deplasarea la consulate

Românii din străinătate au două zile la alegerile europarlamentare

”Majoritatea statelor UE se străduiesc să aducă oamenii la vot. În Italia s-a stabilit deja ca alegerile în peste 3.700 de unități administrative să se organizeze în același timp cu cele pentru Parlamentul European. Mai mult decât atât, se votează timp de două zile, sâmbăta și duminica, respectiv 8-9 iunie, pentru a crește numărul de cetățeni care să vină la vot.

Și în Irlanda, Belgia, Malta se desfășoară, de asemenea, alegeri locale și europarlamentare în același timp. Este posibil ca și alte state membre să adopte asemenea decizii. Nu-i nimic nedemocratic în acest lucru, ci, dimpotrivă, este în spiritul creșterii legitimității viitorilor aleși, pentru că prezența mai mare a cetățenilor la alegerile locale va determina o prezență mai mare și la alegerile pentru Parlamentul European.
>>> Citiți și: ”Învăţăm în România”, copiii români din diaspora vor avea acces gratuit la cărţi şi manuale electronice

Mă bucur, de asemenea, că PNL a adoptat și decizia de a asigura românilor din diaspora posibilitatea de a vota timp de două zile. Este foarte important ca cei aproximativ 5 milioane de români din străinătate, care se deplasează distranțe lungi până la secția de votare, să poată vota și să știe că pentru PNL este important ca ei să vină la vot și să decidă pentru România.

Opoziție din partea AUR și USR

Ceea ce nu pot să înțeleg este opoziția foarte agresivă a USR, AUR și a altor formațiuni politice față de acest demers democratic. Nu pot decât să mă gândesc că aceștia își doresc ca românii să vină cât mai puțini la vot, nu mai mulți, și că le este teamă de o prezență numeroasă a alegătorilor. Ori, cel mai important moment al democrației este cel al alegerilor. Poate că opoziția față de aceste măsuri ne arată și cât de democratice și atașate valorilor europene sunt formațiunile care văd cu ochi răi un vot numeros al românilor!”

Comunicat
Valentin FĂGĂRĂŞIAN
Deputat PNL