Sari la conținut

Va fi vaccinarea OBLIGATORIE şi în România? Ce spune Raed Arafat

20/11/2021 08:36 - ACTUALIZAT 20/11/2021 08:37

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că în acest moment România nu se iau în calcul carantinarea persoanelor nevaccinate sau vaccinarea obligatorie.

“La acest moment, la nivelul CNSU, la nivelul comitetelor cu care lucrăm, nu există astfel de abordare, în România. Sunt, într-adevăr, Austria şi alte ţări care discută de partea de obligativitate şi sunt şi unele măsuri mai dure care se implementează din partea unor ţări, acolo unde acum este o creştere a valului, a numărului cazurilor”, a transmis Arafat.

Bombă: Vaccinarea OBLIGATORIE a întregii populații în Austria

„Noi, la acest moment, măsurile pe care le-am implementat – şi am văzut că a ajuns să scadă numărul cazurilor – şi sigur că şi datorită acestor măsuri şi poate că şi populaţia a devenit mai atentă… Plus, trebuie să recunoaştem că s-au mai vaccinat un număr de oameni, chiar dacă nu este numărul pe care noi ni l-am dorit, dar totuşi s-au vaccinat peste un milion de oameni în perioada care a trecut. La acest moment nu s-a pus pe masă o discuţie fie referitoare la vaccinare obligatorie sau referitoare la a crea un lockdown al nevaccinaţilor”, a adăugat secretarul de stat în MAI, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că trebuie luat în calcul şi contextul în care ţările respective au impus astfel de măsuri. În acest sens, a precizat că în statele care au crescut rigurozitatea măsurilor situaţia epidemiologică este una “semnificativ mai dificilă faţă de cea de acum câteva săptămâni”.

“Pentru a-i proteja pe cei care nu sunt infectaţi, au impus aceste măsuri epidemiologice. (…) Au experţi care analizează situaţia şi propun măsurile cu cel mai bun impact pentru protejarea sănătăţii populaţiei”, a spus Andrei Baciu.