Skip to content

România va fi în stare de alertă încă 30 de zile. Iohannis: ”Se vor păstra restricţiile care sunt acum în vigoare”

16/07/2020 06:45

Începută pe 15 mai și prelungită în iunie, starea de alertă va continua pe teritoriul României încă 30 de zile, adică până dincolo de jumătatea lui august, a anunțat mai devreme președintele Klaus Iohannis, care a participat la o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.

Situația epidemiologică nu e bună, am avut și azi peste 600 de persoane depistate cu COVID-19 (…) În aceste condiţii, în care nu doar că nu scade numărul bolnavilor, dar şi creşte, este evident că starea de alertă va fi prelungită pentru 30 de zile.

(…) Se vor păstra restricţiile care sunt acum în vigoare, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Nu se prevede introducerea de noi restricții, a subliniat președintele.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA