România este țara europeană care a înregistrat cele mai multe decese în accidente rutiere, chiar și în timpul pandemiei. Numai anul trecut, peste o mie de oameni au murit și peste 5.000 au fost grav răniți, arată statisticile Poliției Române. Rata mortalității este dublă față de media europeană. Viteză excesivă, nerespectarea regulilor de către pietoni și starea proastă a infrastructurii rămân principalele cauze, spun specialiștii.
Aproximativ 18.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier în cursul anului trecut în Uniunea Europeană, o scădere anuală fără precedent, de 17% faţă de 2019, arată datele publicate de Comisia Europeană.
Cifrele arată că un număr de 4.000 de vieţi au fost cruţate pe drumurile din UE în 2020 în comparaţie cu anul 2019.
Deşi evoluţia fără precedent constatată în 2020 a determinat anumite schimbări în clasamentul ratelor mortalităţii pe ţări, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori ), în timp ce România (cu 85 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori) a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalităţii în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.
Numărul deceselor este în ușoară scădere, dar rămâne cel mai ridicat din UE
Numai anul trecut, la nivel național, peste 1.600 de oameni au murit și peste 5.400 au fost grav răniți în accidente rutiere, conform Poliției Române. Numărul deceselor a fost în ușoară scădere față de 2019, dar rămâne cel mai ridicat din Uniunea Europeană. În România, rata mortalității e de două ori mai mare decât media europeană.
“Datele ne arată că unul dintre factorii care contribuie la accidentele grave este infrastructura deficitară. (…) Trebuie o infrastructură adecvată pentru pietoni, șoferi, bicicliști, motocicliști și alți participanți la trafic. (…) Avem nevoie de programe de educație și de reformă legislativă pentru introducerea principiilor europene în domeniu”, a declarat Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi.
“Când ai o infrastructură dezvoltată, se pare că numărul deceselor din accidente scade (…) Noi avem deja în programul de guvernare resurse alocate, pentru a dezvolta infrasructura”, a spus şi premierul Florin Cîţu.
Specialiștii consideră că și pregătirea șoferilor în școli trebuie îmbunătățită. “Spre deosebire de școala care pregătește pentru permise în Occident, noi nici acum, după 30 de ani, nu suntem învățați în școală ce să facem în situațiile de urgență. Îți apare un câine, o minge, etc”, a declarat Virgil Mihailovici, președintele Asociației Siguranța Auto.
Țara europeană cu cele mai puține decese pe șosele anul trecut este Liechtenstein, cu un singur caz.