Guvernului de la Bucureşti ridică de la 1 iunie interdicţia intrării cetăţenilor străini în ţară, măsură impusă în starea de urgenţă şi în cea de alertă. Străinii care ajung în România trebuie să respecte, însă, condițiile impuse de încadrarea, din punct de vedere al riscului epidemiologic, a țării de unde provin.
“Este o măsură benefică pentru noi toţi şi este, de fapt, semnalul repornirii turismului internaţional în România. De acum înainte, turiştii străini pot sosi să ne viziteze, cu respectarea hotărârilor CNSU privind accesul în ţara noastră în funcţie de ţara de unde sosesc şi de riscul acesteia de Covid 19 pentru România. Partenerii străini ai agenţiilor româneşti specializate în incoming din ţară aşteptau această măsură pentru a promova din nou destinaţia România şi a relua vânzarea de pachete turistice pentru această destinaţie. Este un semnal puternic extern al siguranţei şi securităţii în destinaţia turistică “România”, au declarat reprezentanţii Asociaţia Incoming Romania (AIR).
Din cauza pandemiei, încasările din turismul de incoming au fost aproape de zero în ultimul an, spun reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
În ultimul an, cu excepția unor grupuri sporadice de turiști veniți doar din țările Uniunii Europene, turismul de incoming nu a contat, iar încasările au fost nesemnificative.
Odată cu redeschiderea granițelor pentru toți turiștii străini de la 1 iunie, angajații din domeniul turismului speră să recupereze din pierderile suferite în ultima perioadă, spune şi Dumitru Luca, președintele Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).
Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat
Guvernul a actualizat vineri, 22 mai, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, acestea fiind plasate pe două liste: roșie sau galbenă. Cei vaccinați contra Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe cele două liste, însă – spre deosebire de lista galbenă – cei care vin din țări de pe lista roșie intră în carantină dacă prezintă un test PCR negativ.
Au fost introduse noi excepții de la măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic astfel:
- persoanele trecute prin boală şi aflate între a 14-a şi a 90-a zi de la data confirmării;
- copiii cu vârstă mai mică sau egală cu trei ani fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
- copiii cu vârsta mai mare de 3 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
- persoanele care rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de trei zile şi prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2.
ZONA ROȘIE: Maldive, Seychelles, Bahrain, Uruguay, Argentina, Costa Rica, Capul Verde, Trinidad si Tobago, Lituania, Paraguay, Columbia, Chile, Suedia, Nepal, Georgia, Brazilia, Letonia, Olanda, Suriname, Franța, Kuweit, India, Africa de Sud.
ZONA GALBENĂ: Cipru, Belgia, Bolivia, Slovenia, Grecia, Estonia, Danemarca, Sint Maarten, Andorra, Botswana, Malaysia, Puerto Rico, Mongolia, Croația, Guyana, Peru, Iran, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Belarus, Elveția, Timorul de est, Sri Lanka, Canada, Oman, Bahamas, Marea Britanie.