Sari la conținut

România a trecut de pragul de 5.000 de noi cazuri într-o zi. Încă un judeţ intră în scenariu roșu

23/10/2020 10:52 - ACTUALIZAT 23/10/2020 10:53

5.028 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în România în ultimele 24 de ore, fiind cel mai mare număr de cazuri zilnice de la debutul pandemiei. Au fost raportate alte 82 de decese, iar 782 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

În total, de la începutul epidemiei, în România au fost diagnosticate 201.032 de persoane cu COVID-19.

35.351 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore și au fost raportate și rezultatele a 5.887 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.

Cele mai multe cazuri noi au fost depistate în București – 685, Timiș – 333, Cluj – 273, Iași – 268, Brașov – 233.

Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427.

Harghita este cel de-al treilea județ care atinge rata de incidență de 3 cazuri la mia de locuitori, după Alba și Cluj. Bucureștiul a fost primul care a trecut de această incidență care conduce la aplicarea măsurilor din scenariul roșu.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA