Sari la conținut

Trei români din Austria, judecați pentru obținere de certificate de vaccinare false. Iată ce pedepse au primit

08/03/2022 11:38 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:18

Români din Austria, certificate de vaccinare false. Trei români, doi bărbați și o femeie, care lucrează în Austria și unde locuiesc în majoritatea timpului, au fost prinși de procurorii DNA că ar fi încercat să obțină certificate de vaccinare în fals. Aceștia și-au aflat zilele trecute pedepsele date de către judecătorii Tribunalului Satu Mare.

Potrivit presasm.ro, femeia a aflat despre corupția de la Centrul de vaccinarea din PTF Petea de la o colegă de serviciu, originară din zona municipiului Satu Mare.

Aceasta s-a lăudat că poate face rost de eliberarea unei adeverinţe de vaccinare fără a i se administra efectiv doza de vaccin şi a primit un număr de telefon de contact.

Trei români din Austria au recunoscut că s-au vaccinat ”la chiuvetă”, la Vama Petea

Români din Austria, certificate de vaccinare false

La data de 16 septembrie 2021, cei doi sătmăreni s-au întors din Austria în România deoarece urmau să participe la o nuntă. La data de 17 septembrie 2021 sătmăreanca a apelat numărul de telefon primit de la colega sa. A purtat o discuţie cu inculpata B. Katalina, angajată în calitate de femeie de serviciu la Centrul de vaccinare Petea.

În cadrul discuţiei, sătmăreanca a întrebat-o pe femeia de serviciu dacă poate să obţină adeverinţe de vaccinare fără administrarea dozei de vaccin. Răspunsul fiind unul pozitiv, explicându-i că preţul pentru obţinerea unei astfel de adeverinţe este de 200 euro.

De asemenea, pentru emiterea adeverinţei de vaccinare şi înregistrarea persoanelor în RENV ca fiind vaccinate B. Katalina a solicitat să îi fie trimise poze cu actele de identitate ale persoanelor beneficiare şi număr sau numere de telefon.

Sătmăreanca s-a conformat. Ea a trimis prin aplicaţia WhatsApp poze cu actul său de identitate. Dar şi cu actele de identitate ale soţului său şi ale unui coleg de serviciu, care de asemenea dorea obţinerea unei adeverinţe de vaccinare, el aflându-se în Austria.

După obţinerea fotografiilor cu actele de identitate, B. Katalina a apelat la un registrator medical în cadrul Centrului de vaccinare Petea. La data de 19.09.2021 a procedat la implementarea în RENV a datelor de identitate ale celor trei ”austrieci”. Fără însă ca acestora să le fie administrată efectiv doza de vaccin. Apoi, a procedat la generarea adeverinţelor de vaccinare în format fizic.

Predarea șpăgii și preluarea adeverințelor a avut loc într-o benzinărie

Predarea șpăgii și preluarea adeverințelor de vaccinare emise în fals a avut loc într-o stație de combustibil. Aceasta era chiar în apropierea Punctului de Trtecere a Frontierei Petea. După care cei trei sătmăreni au părăsit România cu destinația Austria.

După ce au fost prinși de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, cei trei ”vaccinați” și-a aflat și pedeapsa dată de către judecătorii Tribunalului Satu Mare. Doi ani cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la fals intelectual și instigare la fals informatic.