Sari la conținut

Români amendați în Linz și Salzburg pentru că au parcat fără să cumpere ceva de la benzinărie. ”E de necrezut. Nu-mi vine să cred”

04/02/2019 08:46 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:09

Erich Mocanu, 44 de ani, din Germania, cunoscut pentru activitatea socio-politică pe care o desfășoară de câțiva ani în comunitățile românești din diaspora, a postat pe pagina pe facebook, prin intermediul unui video live, cazurile unor români din Austria (mai precis din Linz și Salzburg), care au fost amendați (231 euro) pentru simplul fapt că au parcat într-o benzinărie.

Motivul amenzilor este aberant. Din documentele primite de cei doi români, din partea aceluiași avocat austriac, reiese faptul că amenda are ca motiv faptul că aceștia nu au consumat sau cumpărat nimic și în felul acesta nu este justificabilă prezența în incinta parcării.

”E de necrezut. Nu-mi vine să cred”, spune la sfârșitul clipului Erich Mocanu. Iată postarea:

Dacă ați mai auzit sau ați trecut prin asemenea întâmplări, vă rugăm să ne scrieți.