
Dimineața de duminică s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru mai mulți șoferi care circulau pe autostrada A1 din Austria Inferioară, după ce o femeie de 66 de ani din districtul Amstetten a intrat pe contrasens, provocând un lanț de accidente și panică în rândul participanților la trafic. Potrivit Poliției din Austria Inferioară, șoferița nu era aptă pentru a conduce, concluzie confirmată de o examinare clinică.

Conform poliției, o tânără de 28 de ani din România a fost rănită ușor și transportată la spital. Totul a început când femeia de 66 de ani a intrat pe autostradă în zona Zeillern (districtul Amstetten), dar pe sensul greșit, îndreptându-se spre Linz. Șoferii care circulau regulamentar au fost nevoiți să facă manevre de evitare și să folosească semnale luminoase pentru a o avertiza.
Un bărbat de 54 de ani din Elveția a tras dreapta și a frânat pentru a evita impactul, dar românca aflată în spatele lui nu a mai putut opri la timp, fiind implicată într-o tamponare.
Deși s-a produs un prim accident, femeia de 66 de ani și-a continuat deplasarea pe contrasens. Un alt șofer, un bărbat de 45 de ani din districtul Urfahr-Umgebung, care circula cu 130 km/h, a tras violent de volan în ultima clipă, ceea ce a dus la o coliziune laterală cu mașina austriecei. Din fericire, de această dată doar oglinzile celor două vehicule au fost distruse.
În cele din urmă, mai mulți șoferi au reușit să o blocheze și să o oprească pe femeia din Amstetten, punând capăt cursei periculoase. Poliția a precizat că șoferiței i-a fost reținut pe loc permisul de conducere și că aceasta va fi cercetată pentru punerea în pericol din culpă a siguranței publice și pentru vătămare corporală din culpă în trafic, urmând să fie prezentată Parchetului din St. Pölten. În paralel, ea va răspunde și în fața autorităților administrative din Amstetten pentru încălcarea regulilor de circulație.
CITIȚI ȘI ► Accident grav în Austria, un român printre victimele coliziunii frontale
Nu a fost singurul accident grav
Dar ziua de duminică nu s-a încheiat cu acest episod. După-amiaza, în districtul Scheibbs, un alt accident grav a avut loc între un motociclist și un automobil. Un bărbat de 53 de ani din districtul Baden, care circula cu motocicleta alături de partenera sa de 39 de ani, a încercat să depășească un automobil condus de un bărbat de 66 de ani. În acel moment, șoferul autoturismului a virat stânga pentru a intra pe un drum lateral, producând coliziunea.
Impactul a fost devastator: motociclistul și pasagera sa au fost grav răniți și transportați de urgență cu elicopterele medicale C15 și C99 la spitalele din Amstetten și Linz, în timp ce șoferul autoturismului a scăpat nevătămat.