
O tânără româncă din străinătate și-a pierdut viața la doar câteva zile după un accident rutier care, la prima vedere, nu părea să-i pună viața în pericol. După investigațiile efectuate la spital, medicii au externat-o cu diagnosticul de fractură la o mână. Cinci zile mai târziu, s-a stins, iar acum justiția încearcă să afle dacă tragedia putea fi evitată.

Externată după accident, a murit câteva zile mai târziu
Alexandra Halunga avea 23 de ani și locuia împreună cu părinții săi, români stabiliți în Italia, în orașul Arezzo. Era studentă la universitate și era pasionată de nailart și de tarot. În dimineața zilei de 27 iunie, tânăra a fost implicată într-un accident rutier produs în localitatea Farniole, din Foiano della Chiana.
Autoturismul în care se afla, condus de o prietenă de 20 de ani, a ieșit de pe șosea, a lovit un stâlp și s-a răsturnat. Pentru scoaterea celor două tinere dintre fiarele mașinii a fost nevoie de intervenția pompierilor. Alexandra a fost transportată la spitalul della Fratta din Cortona cu cod galben. În urma investigațiilor, medicii au diagnosticat doar o fractură la mână, i-au imobilizat membrul și au externat-o după câteva ore.
Starea ei s-a agravat după externare
În zilele care au urmat, starea Alexandrei s-a înrăutățit progresiv. Potrivit familiei, tânăra nu și-a revenit niciodată complet după accident și a continuat să acuze stări de rău. La un moment dat a fost consultată și de medicul de gardă, însă în noaptea dintre 1 și 2 iulie a suferit un grav episod medical la domiciliu.
Echipajul de ambulanță a transportat-o de urgență la spitalul San Donato din Arezzo, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața. Cauza exactă a morții nu este cunoscută în acest moment și urmează să fie stabilită prin autopsie.
Vezi și: Român de 22 de ani, înecat într-un lac din Austria: scafandrii l-au găsit la 14 metri adâncime
Procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă
Parchetul din Arezzo a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. În registrul persoanelor cercetate au fost înscriși medicul care a consultat-o în camera de gardă și a decis externarea, precum și tânăra care conducea autoturismul în momentul accidentului. Procurorii subliniază că este vorba despre o măsură procedurală, necesară pentru desfășurarea expertizei medico-legale, și nu reprezintă o constatare a vinovăției.
Autopsia este programată pentru 9 iulie și va trebui să stabilească dacă există o legătură directă între accident, îngrijirile medicale primite și decesul Alexandrei. Între timp, Autoritatea Sanitară Locală Toscana Sud Est a deschis o anchetă internă, iar cartela medicală a tinerei a fost ridicată de anchetatori. Potrivit publicațiilor Corriere di Arezzo, Corriere Fiorentino și La Nazione, răspunsurile medicilor legiști vor fi decisive pentru continuarea anchetei.
