Sari la conținut

Româncă din Germania, candidată independentă la alegerile europarlamentare: ”Cunosc situația românilor din diaspora”

15/03/2019 08:57 - ACTUALIZAT 15/03/2019 09:00

Ionela van Rees-Zota este o jurnalistă română, în vârstă de 41 de ani, rezidentă la Nürnberg, în Germania, de mai bine de zece ani, care s-a decis să candideze independent la alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai a acestui an. În afara activității jurnalistice, Ionela e foarte cunoscută și pentru proiectele pe care le desfășoară în cadrul ”Centrului Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare Dumitru-Dorin Prunariu din Nürnberg”, pe care l-a înființat anul trecut.

Despre activitatea ei, proiectele la care lucrează și motivele care au determinat-o să intre în cursa electorală, ne-a vorbit într-un interviu în exclusivitate pentru publicațiile trustului nostru.


Cine este Ionela van Rees-Zota?

Ionela van Rees-Zota este un om normal, mamă a trei copii. O româncă ce trăieşte de zece ani în Germania și luptă de aici ca românii să fie respectați și bine văzuți, oriunde s-ar afla pe această lume, prin mijloacele media cu continuitate precum agenția de Presă Așii Români, ziarul VOCEA TA și mai nou, prin intermediul Centrului Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare DUMITRU-DORIN PRUNARIU din Nürnberg.

Fac voluntariat în folosul comunității din Nürnberg încă din primele luni de când am ajuns aici, fiind unul dintre românii apreciați de către Instituțiile de Stat din Germania, dar și din România și o activistă pentru apărarea drepturilor omului.

Când ți-a venit ideea de a candida la alegerile europarlamentare?

Ideea candidaturii mele a venit la începutul anului 2019, atunci când oamenii din echipa mea au văzut că putem face lucruri bune împreună, au văzut în mine un lider cu potențial și mi-au propus să candidez pentru a continua munca pe care am început-o la Centrul Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare DUMITRU-DORIN PRUNARIU din Nürnberg.

De ce crezi că ai fi persoana potrivită pentru a reprezenta românii în PE?

Pentru că sunt o persoană care cunoaște situația românilor, în special situația românilor din Diapora. Sunt la curent cu pulsul evenimentelor de aici şi din ţară și sunt implicată în Proiecte desfăşurate în colaborare cu Instituțiille europene. Cunosc problematica și specificul comunităților românești și am un Program și o strategie pe termen mediu și lung, prin implementarea unor Proiecte de schimbarea imaginii României în Europa. Voi veni în ajutorul românilor ca şi până acum prin strategii de comunicare și campanii de informare clare, privind drepturile cetățenilor români în Europa.

Care sunt primele lucruri pe care le vei face dacă vei deveni europarlamentar?

1) Voi continua în linia descrisă mai sus, Proiectul meu, ca și independent.

2) Voi demara împreună cu echipa pe care o am Proiecte imediate, pentru schimbarea imaginii României în Europa și schimbarea politicilor publice.

3) Voi urmări atragerea de Fonduri Europene prin crearea de parteneriate strategice cu toate Guvernele Țărilor din Uniunea Europeană, parteneriate menite a îmbunătăți viața socială și economică a românilor din Europa.

4) Voi crea noi Centre Cultural-Comunitare, după modelul celui deja existent la Nürnberg, centre menite a ajuta și integra comunitățile românești din Europa.

Fără să intri în conflict cu cineva, ai fost deja atacată în presă. Ți s-a atribuit calitatea de candidat independent susținut de PSD. Cum le răspunzi acestora?

Nu am făcut parte din niciun partid politic și nici nu fac parte. Am avut discuții și propuneri de a intra în diferite partide, dar am refuzat întotdeauna, pentru că eu cred în oamenii simpli și nu în mașinăriile de partid. Ceea ce a apărut în presă sunt invenții de presă, speculaţii apărute pentru a mă discredita și totodată pentru a căpăta vizibilitate pe seama mea.

Ce va face Ionela van Rees-Zota dacă nu va strânge semnăturile necesare? Pe cine vei susține? Pe cine vei recomanda susținătorilor tăi să voteze?

După o analiză pe care o voi efectua la momentul adus în discuţie, împreună cu echipa mea de campanie, vom gândi și vom găsi cea mai bună soluție pentru români și în special pentru comunitățile din Diaspora, fiind deschiși la colaborări care să aducă rezultate pozitive și care să îmi continue proiectele gândite în legătură cu situația românilor din Europa.

De câte semnături mai ai nevoie?

Mai avem nevoie de aproximativ 40.000 de semnături. Cine dorește să mă susţină, o poate face scriindu-mi pe adresa de e.mail :  info@ionelavanreeszota.eu sau sunând la numărul de telefon: 0049 160 33 73 128.

Andi Rădiu