
Un român în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața într-un tragic accident de muncă produs luni dimineață în Austria. Bărbatul participa la lucrări de exploatare forestieră în apropierea localității Pfunds, din landul Tirol, când un copac s-a prăbușit peste el, provocându-i răni incompatibile cu viața.
Accidentul s-a produs într-o zonă împădurită din comuna Pfunds. Potrivit poliției austriece, în timpul tăierii arborilor, unul dintre copaci l-a lovit violent pe muncitor în zona toracelui și l-a strivit. Colegii au alertat imediat serviciile de urgență, iar la fața locului a fost trimis inclusiv elicopterul medical Christophorus C5.
Salvatorii au reușit să îl elibereze și au început manevrele de resuscitare chiar în pădure. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor echipajului medical, românul a murit la locul accidentului din cauza rănilor extrem de grave.
Poliția austriacă a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și dacă au fost respectate toate normele de securitate în timpul lucrărilor forestiere. Primele informații nu indică implicarea altor persoane, accidentul fiind tratat, deocamdată, ca un tragic accident de muncă, scrie kurier.at.
Vezi și: Accident grav de muncă în Austria, muncitor român în stare critică
Exploatările forestiere sunt considerate printre cele mai periculoase activități din Austria, iar astfel de accidente continuă să se producă în fiecare an, în special în zonele montane din Tirol, unde terenul dificil și arborii de mari dimensiuni cresc considerabil riscul pentru muncitori.
