Sari la conținut

Român întors din străinătate, în stare gravă din cauza unei infecţii la o măsea. A fost operat de ŞASE ori

20/03/2023 14:40 - ACTUALIZAT 20/03/2023 15:55
Român străinătate stare gravă infecţie măsea

Român din străinătate, în stare gravă de la o infecţie de măsea – Un bărbat din Constanţa, care s-a întors de curând de peste hotare, de la muncă, a fost operat de şase ori într-o singură lună. Totul a plecat de la o infecţie de măsea. Acum bărbatul este în stare gravă, iar rudele acetuia acuză medicii.

>>> Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenție la documentele de călătorie ale acestora!

Bărbatul care a revenit recent de la muncă, din străinătate, este internat în stare gravă la Spitalul Judeţean din Constanţa de aproximativ două luni. A ajuns pe mâinile medicilor după un abces la măsea, pe care nu l-a tratat corespunzător însă infecţia a coborât în plămâni, potrivit Observator News. Familia spunecă medicii sunt de vină, după ce a fost operat de şase ori într-o lună de zile. Patru operaţii la plămâni şi două la gât, iar acum este în coma indusă.

Român din străinătate, în stare gravă de la o infecţie de măsea

Părinții spun că tânărul de 31 de ani a ajuns cu o infecție la măsea. După două luni și şapte intervenții chirurgicale, familia tânărului acuză medicii că nu dau suficiente detalii despre situaţia bolnavului. În prezent, tânărul se află intubat la ATI și medicii spun că șansele de supraviețuire sunt minime. Reprezentanţii spitalului spun că tânărul avea deja infecţia răspândită în întregul corp când a ajuns la spital şi că medicii fac tot posibilul pentru a-l salva. Tânărul este la Terapie Intensivă, este intubat şi ventilat mecanic, iar şansele sale sunt minime.

>>> Carnetul de conducere în UE pentru pensionari: aceștia vor trebui să demonstreze de la vârsta de 70 de ani că mai pot conduce o mașină

Sursa: ZiarulRomanesc.at