Sari la conținut

Român condamnat în Austria pentru cruzime șocantă

Etichete:
10/11/2025 18:49 - ACTUALIZAT 10/11/2025 18:50

Un bărbat român de 45 de ani a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare de Tribunalul Regional Feldkirch, Austria, după ce și-a umilit, violat și constrâns soția să facă un avort. Cazul, de o cruzime șocantă, a trecut prin mai multe instanțe, ajungând chiar și la Curtea Supremă de la Viena.

Femeia, originară tot din România, l-a cunoscut pe agresor la doar 16 ani. Doi ani mai târziu, s-a mutat cu el în Vorarlberg, unde s-au căsătorit și au avut doi copii. Când a rămas însărcinată pentru a treia oară, bărbatul a forțat-o să facă un avort, iar violențele au devenit tot mai frecvente. „Te voi lovi în burtă până când copilul se va naște cu handicap!”, i-ar fi spus acesta când femeia a rămas din nou însărcinată în 2019. Sub amenințarea că el va răpi copiii și îi va duce în România, femeia a cedat și a întrerupt sarcina.

După episodul traumatic, victima a intrat în psihoterapie, iar ulterior a urmat divorțul. Însă bărbatul nu a încetat să o hărțuiască, a violat-o din nou, în subsolul locuinței, la scurt timp după despărțire.
CITIȚI ȘI ► Agresiune șocantă în Austria, român condamnat la închisoare. „Un pericol pentru societate”

Cazul a ajuns la Curtea Supremă

Procesul s-a derulat inițial la Tribunalul din Feldkirch, unde inculpatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare și obligat să plătească 7.000 de euro despăgubiri. Avocatul apărării a făcut apel, dar a pierdut la Curtea Regională din Innsbruck. Dosarul a ajuns ulterior la Curtea Supremă de la Viena, care a constatat „lipsuri în motivarea verdictului privind violența continuă” și a dispus rejudecarea.

După noul proces, instanța a redus pedeapsa la 3 ani și 9 luni de detenție. În sala de judecată, românul a negat toate acuzațiile, afirmând: „Nu mi-am maltratat soția și nu am fost violent cu ea. Doar o palmă i-am dat, când a vrut să divorțeze.

Avocata victimei, Eva Müller, a declarat: „Clienta mea nu a depășit nici până astăzi trauma violului și a avortului impus. Este încă nesigură și suspicioasă față de bărbați.

La pronunțarea verdictului, judecătoarea Lea Gabriel a dat crezare declarațiilor femeii. Românul, confruntat cu decizia finală, a izbucnit în lacrimi. Sentința nu este definitivă, inculpatul solicitând trei zile de gândire.