În urma unei acţiuni, poliţiştii de investigaţii criminale din Deva au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, un bărbat căutat de autorităţile judiciare austriece. Bărbatul, de 47 de ani, figura ca persoană urmărită internaţional, fiind cercetat pentru comiterea unor furturi, pe teritoriul Austriei.
Potrivit anchetatorilor austrieci, acesta, împreună cu alţi complici, ar fi sustras, anul trecut, utilaje folosite în construcţii, în valoare de aproape 55.000 de euro, intenţionând să să le aducă în România. Poliţiştii l-au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi ulterior Curţii de Apel Alba-Iulia, care a emis, pe numele lui, mandat de arestare preventivă pentru 15 zile.
Până la extrădarea sa către Austria, bărbatul va sta în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din Hunedoara.