
Român arestat la Salzburg după ce și-a ucis în bătaie soția: Un caz cutremurător a zguduit România și Austria deopotrivă. Un bărbat român, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat la Salzburg, acuzat că și-a agresat cu bestialitate soția, în urma unui atac care a dus, după două luni de chinuri în spital, la moartea acesteia. Victima, în vârstă de 51 de ani, a fost găsită în stare critică de noul ei partener și, din păcate, medicii nu au mai putut să îi salveze viața.

Român arestat la Salzburg după ce și-a ucis în bătaie soția
Polițiștii din cadrul Oficiului Regional de Investigații Criminale din Salzburg l-au reținut pe suspect, Petru B., în cartierul Schallmoos. Bărbatul fusese dat în urmărire europeană după ce, în iunie, și-ar fi lovit soția cu pumnii și picioarele până la inconștiență. După atacul care a avut loc la Iași, acesta ar fi fugit din România și s-ar fi ascuns în Austria.
Autoritățile române îl acuză de omor calificat, iar ancheta este în plină desfășurare. Bărbatul a fost deja transferat în arest preventiv la penitenciarul din Salzburg, în așteptarea extrădării.
Citiți și ► Masacrul din Viena: fiica atacatorului a murit după ce a fost împușcată în cap
Martorul-cheie: iubitul victimei
Florin L., noul partener al femeii, a fost cel care a descoperit scena de groază. „Am găsit-o inconștientă, plină de sânge, pe podea. Mi-a spus câteva cuvinte și am chemat imediat ambulanța. Mi-a povestit că soțul ei o bătuse cu pumnii și picioarele. Era vânătă pe față și pe spate. El era beat și o mai lovise și în trecut. Îi spusese de mai multe ori că o va omorî”, a declarat acesta pentru poliția din România.
Conform informațiilor, femeia și soțul ei se aflau în plin proces de separare și exista chiar un ordin de restricție. Cu toate acestea, amenințările repetate s-au materializat într-o crimă brutală, alimentată de gelozie și alcool.
În Austria, unde suspectul s-a ascuns, autoritățile reamintesc că femeile care se confruntă cu violență pot găsi ajutor și informații de la Linia telefonică de asistență pentru femei la numărul de telefon: 0800-222-555, www.frauenhelpline.at; de la Asociația Adăposturilor Autonome pentru Femei din Austria (AÖF) la adresa www.aoef.at; de la Linia telefonică de urgență a Adăposturilor pentru Femei la numărul 057722 și de la Centrele austriece de protecție împotriva violenței: 0800/700-217; Linia telefonică de urgență a poliției: 133