Sari la conținut

Rezultatele alegerilor pentru PE din Austria: ÖVP pe primul loc, la un avans considerabil de locul doi

29/05/2019 10:10

Partidul conservator OVP al cancelarul Sebastian Kurz a câştigat alegerile pentru Parlamentul European din Austria, cu 34,6% din voturi, pe baza numărării tuturor voturilor exprimate la urne şi a voturilor prin corespondenţă, care au fost numărate luni.

OVP are un avans semnificativ faţă de Partidul Social Democrat (SPO), care a obţinut 23,90% din voturi şi nu a reuşit să profite de prăbuşirea coaliţiei de centru-dreapta a lui Kurz săptămâna trecută.

Partidul Libertăţii (FPOe), de extremă-dreapta, fost partener de coaliţie al OVP, a primit 17,2% din voturi, cu numai 2,5 puncte procentuale mai puţin decât în 2014, în ciuda suspiciunilor de corupţie împotriva liderului său, Heinz-Christian Strache, care au dus la căderea guvernului.

Verzii sunt cotaţi cu 14,10%, urmaţi de partidul liberal Neos, cu 8,40%.