Sari la conținut

Restaurantul ”Spartan” din Viena se închide: carnea folosită și după trei zile, angajații neplătiți și munciți peste program

16/12/2022 12:33

Restaurantul ”Spartan” din Viena se închide. După un an de la deschidere, fast-food-ul Spartan, deținut de lanțul lui Ștefan Mandachi în mall-ul Donauzentrum Westfield din Viena, își încetează activitatea. Angajații, rămăseseră 9 oameni, au luat legătura cu ziarul ”Libertatea” și au acuzat felul în care au fost tratați și neplătiți pe ultimele luni.
La două ore după ce reporterii au sunat pentru reacții oficiale la Spartan, pe emailul redacției a venit o propunere de publicitate de la grupul lui Mandachi. Sunați din nou, directorii Spartan spun că e o coincidență și că ”am trimis cerere de reclamă și la alte publicații”.

Citiți și: Ștefan Mandachi deschisese un restaurant Spartan în Viena. Voia să angajeze cât mai mulţi români

foto: Libertatea

Restaurantul ”Spartan” din Viena se închide

Pe 20 decembrie 2021, Restaurantul Spartan a deschis un sediu în Viena, Austria. Locația a fost mall-ul Donauzentrum Westfield, în nord vestul orașului, aproape de Dunăre.  Angajații spun că intenția a fost cea a unui local cu specific românesc, de aceea și angajații au fost aleși din rândul românilor stabiliți în Austria, însă afacerea n-a funcționat.

Spartan are 79 de restaurante proprii și în franciză, deschise în Capitală și în 44 de localități din țară. Cel din Austria a fost primul deschis în afara granițelor țării. Lanțul a fost fondat de omul de afaceri Ștefan Mandachi. Mandachi a promovat inaugurarea afacerii din Viena.

De afacere s-au ocupat, susțin înregistrări aflate în posesia ziarului, oameni desemnați, Mandachi neavând nici o implicare directă.  Pe firma Spartan Franchise GmbH, unic acționar este Alex Golea, unul dintre managerii lui Mandachi. Cel care ținea legătura directă cu oamenii e indicat Paul Neacșu, alt apropiat al omului de afaceri.

Angajații nemulțumiți

Un angajat al restaurantului, sub protecția anonimatului, povestește pentru Libertatea cum de la început, modul în care a funcționat restaurantul i-a nemulțumit, de la orele de muncă la condiții.  Din luna august, personalul a fost înjumătățit și-au mai rămas angajați doar nouă români. 

Orele muncite s-au transformat din nou în mai multe decât este legal în Austria, mai spun angajații. Dar oamenii au continuat să rămână acolo spunându-și că astfel au un job și, în plus, „fac ceva pentru România”. „Am discutat personal cu firma de contabilitate din Austria, care se ocupa și de partea de HR, și ne-a confirmat că li s-au plătit toate drepturile. Au avut și ore suplimentare, dar orele suplimentare s-au plătit cu spor. Dacă au lucrat ore suplimentare și au fost înregistrate, n-aveau cum să încalce legea. E o firmă austriacă reputată care a urmărit aspectul acesta”, a explicat, pentru Libertatea, managerul Spartan, Gabriel Melniciuc.

”Puneam aceeași carne și trei zile la rând”

Angajații spun că existau probleme și la prepararea alimentelor. „Cei din România mă obligau să pun cioate, însemnând carnea pe care nu o terminăm în prima zi. O băgăm în congelator și o puneam a doua zi din nou. Erau dăți în care puneam aceeași carne și trei zile la rând. I-am anunțat că așa ceva nu există în Austria”, susține un angajat.

Răspunsul lor a fost „dacă nu o punem, pierdem banii, e business!“ „Pot să vă spun că noi am supravegheat locația video, iar departamentul de control al calității ne-ar fi semnalat dacă sunt abateri. Nici clienții n-au avut reclamații. E prima oară când aud”, a spus Melniciuc,  într-o conversație cu Libertatea.

Paul Neacșu l-a completat: „Bucățile de carne erau de 10-20 de kilograme tocmai pentru a nu rămâne de pe o zi pe alta”.

Citeşte întreaga ştireRestaurantul din Viena al lui Mandachi se închide.