În urmă cu ceva timp i-am întâlnit pe Cătălin și Irina, proprietarii restaurantului ”Casa Românească” din Viena. Eram curios să aflu povestea românului plecat de 19 ani din țară, cum s-a chinuit până și-a făcut restaurantul lui, binecunoscuta poveste. Însă… surpriză!
”În urmă cu mai bine de trei ani de zile am avut ocazia să preluăm acest local, l-am renovat puțin și am pornit cu foarte mare încredere pe un drum care știam că va fi greu, dar, fiind sprijinit îndeaproape de soție, punând accent pe calitatea mâncării și pe prețul acesteia, având grijă ca întodeauna personalul să fie cald și primitor, nu ai cum să dai greș”, descrie Cătălin, în câteva cuvinte, cheia succesului.
Cartierul 10 al Vienei este unul în care sunt foarte puțini austrieci, spre deosebire de celelalte. Chiar și la masa de Paște, doi vârstnici de origine austriacă – ”moșii”, cum îi alintă personalul localului – și-au făcut apariția.
”Venim zilnic aici, de mai bine de un an, mâncarea e deosebită, personalul este călduros, dacă proprietarii nu ne văd o zi, cred că sună la poliție să ne dea dispăruți”, ne spune pensionarul austriac îndrăgostit de preparatele de la ”Casa Românească”.
”Băiatul e la școală aici, fetița la grădiniță, avem aici și prieteni și tot. Ca să nu ne mai fie așa de dor de țară, să ne aducem aminte doar de ceea ce este frumos în România, avem grijă de acest local. „Casa Românească” e acum, pentru noi, acasă…”, spune doamna Irina, cu puțin regret față de supărările din România.
Pe Laxemburgerstrasse la numărul 107 se poate vedea fluturând drapelul românesc.
”Tocmai pentru că apreciem tradițiile românești, gustul mâncării și al unui pahar de vin românesc, dorim să le arătăm și austriecilor, prin acest restaurant, o altă față a României. În timp ce la noi în țară nu se mai ține cont de blidele și cănile de lut, noi în ele îi servim pe cei care ne calcă pragul. Până acum, nu știu de vreunul care să fi plecat nemulțumit de la noi din restaurant”, ne spune sătmăreanul nostru, mândru de originea sa.
„Știu de la bunici cât de greu este să trăiești în România, iar când îmi văd părinții cât de mult muncesc, parcă nu mai am răbdare să cresc, să pot să îi ajut”, povestește, la doar 11 ani, micul Lukas, fiul lui Cătălin și a Irinei.
”Nu punem accent pe cantitate ci pe calitate, oamenii vin la noi pentru zile de naștere, nunți, botezuri, sărbători. Totul este ca și acasă: muzică, mâncare și băutură, cu toții rămânem prieteni, formăm o familie mare, frumoasă ”, mi-a mai povestit Cătălin.
I.A.
