Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) propune reguli de circulație și măsuri speciale pentru perioada sărbătorilor, în contextul apariției noii variante Omicron în România.
CNSU a adoptat în ședința de luni, Hotărârea numărul 111 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii de carantină asupra persoanelor care sosesc în România valabile în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00.
ATENȚIE! România introduce, din 20 decembrie, formularul pentru localizarea pasagerului (PLF)
Carantina de 14 zile la domiciliu
1. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, astfel:
a) persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă și nu prezintă:
- dovada vaccinării,
- dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori
- dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
b) persoanele care sosesc din zona Roșie și nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.
Carantină şi testare obligatorie. Noi MĂSURI în România după primele cazuri cu Omicron
Carantina de 10 zile la domiciliu
2. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și care sosesc din statele membre ale UE, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană aflate în zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 1 și pct. 2, următoarele categorii de persoane: CITIȚI AICI