Multe discuții în contradictoriu pe grupurile de îngrijitoare române din Austria după o manifestație la Viena a câtorva femei. Un adevărat război pe rețelele de socializare între grupul celor care au manifestat și a celor care aprobă actuala modalitate de lucru din Austria.
În urmă cu o săptămână, un grup de îngrijitoare române din Viena au participat la un protest prin care au solicitat înlocuirea sistemului de lucru Gewerbe (PFA) cu sistemul de lucru prin angajare directă, fapt care le-ar mări drepturile salariale, veniturile și implicit o pensie decentă.
A urmat apoi reacția eurodeputatului Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), care a transmis o scrisoare către ministrul muncii din Austria pentru a opri discriminarea îngrijitorilor români fără statutul de „angajat”.
Reacțiile pe rețelele de socializare, inclusiv pe pagina de facebook a publicației noastre, însă nu au fost în ton cu protestul celor de la ”Drept pentru îngrijire”, grup care a organizat protestul. Au apărut multe comentarii pe grupuri ale românilor din Austria, care denunțau ideile pentru care s-a organizat protestul.
Chiar și reacția europerlamentarului român a fost luată în râs: ”Un europarlamentar român scrie o scrisoare ministrului muncii din Austria pentru drepturile româncelor care lucrează din 3 în 3 luni în Austria, câștigă banii în Austria și îi papă în România!”, a scris una dintre cititoare.
La un moment dat, a fost organizată chiar și o contramanifestație, care ar fi trebuit să aibă loc pe 8 octombrie.
Iată câteva dintre opiniile (le-am ales pe cele mai decente) multor îngrijitoare române din Austria, față de manifestația de săptămâna trecută:
- Nu susținem această „greva”, nu ne reprezinta, de fapt eu o contest!!!Aceleași personaje, dar acum sub alt nume, aceleași scopuri și interese, in mod clar nu al meu ca și îngrijitor!!!
- Voi nu ştiţi ce vă aşteaptă. Statul Austriac nu-i prost. O să aveţi costuri cu grămada. Mai întâi informaţi-vă bine înainte de a cere aşa numitele „drepturi” Veţi avea numai dezavantaje.
- Desteptelor, protestati in numele vostru ,nu amestecați toata branșa in mizeria voastră pentru ca nu toate va recunoaștem ca si organizatie si nu toate suntem de acord cu voi!!!Mai bine a-ți trece la muncă ,decat sa ne faceti de râsul Europei !!!!Sa va fie rusine !!!
- Daca vor sa protesteze ,este problema lor ,dar sa nu o faca in numele tuturor ingrijitoarelor ,deoarece nu santem toate de acord cu ce protesteaza si ce anune cer,fiecare ce face sa o faca in nume propriu ,eu una nu vreau sa ma reprezinte ele ,pot sa decid singură ceea ce imi doresc sau nu si in asentimentul meu sant foarte multe !!!
- Interesul este corectitudinea! Austria a făcut aceste legi, iar cine vine să muncească aici acceptă condițiile. Cui nu-i convin condițiile e foarte simplu – nu acceptă! Nu poți să ceri drepturi egale cu cineva când nu ești egal cu acel cineva.
- Nu ii pun austriecii odată interdictie de a mai lucra la ei, sa o potolească cu mitingurile si denigrarile la adresa noastra
- Eu nu stiu cine o scoate înaintare pe aceasta femeie sau cui face cărțile aceasta femeie….cred ca totusi cineva ii gadila orgoliul prostesc si o face să creadă că este ,,mesia”ingrijitoarelor ….mai femeie -ELENA POPA…potoleste-te…ca vei cădea de iti vei rupe si gâtul nu numai picioarele…pe mine una NU ma repezinti…
- Eu nu permit nimănui să mă reprezinte eu lucrez cu Gewerbe și imi este foarte bine așa fiecare să vb in numele lor
- Eu sunt mulțumită că lucrez cu firma!!Nu vreau nici bani de concediu,am primit bonusul îmi ajunge!!Nu vreau aceste doamne Tusea și Junghiu să mă reprezinte!!Lucrez Gewerbe și atât!!
Multe dintre comentarii le-am eliminat deorece contineau un limbaj vulgar.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA