Sari la conținut

Persoanele care găzduiesc refugiați vor putea deconta hrana acestora. Iată cât vor primi de persoană

14/03/2022 08:30 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:17

Persoanele care găzduiesc refugiați, cetățeni străini aflați în situații deosebite, cum este în prezent situația conflictului din Ucraina, vor putea beneficia de decontarea de la stat a cheltuielilor cu hrana pentru fiecare persoană găzduită în parte, potrivit unei ordonanțe publicate vineri în Monitorul Oficial.

Acum, pentru ca măsura să se poată aplica efectiv, printr-un proiect de hotărâre adoptat azi de Guvern, s-a stabilit și o procedură în acest sens.

Prin OUG nr. 20/2022, publicată marți în Monitorul oficial nr. 231, au fost introduse o serie de prevederi referitoare la decontarea de către stat a cheltuielilor cu hrana pe care le au persoanele care primesc refugiați.

Start la înscrieri pentru bonusul de reparații în Austria. Finanţările încep din aprilie

Persoanele care găzduiesc refugiați vor putea deconta hrana acestora

Vineri, printr-un proiect de HG, Guvernul a stabilit și mecanismul de decontare. Astfel încât decontarea hranei pentru refugiații din Ucraina să fie posibilă în curând.

Mai exact, persoanele fizice care găzduiesc refugiați vor putea deconta 20 de lei pe zi pentru hrana acestora, pentru fiecare persoană în parte.

„Persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de Urgență/ Inspectoratului pentru Situații de Urgentă București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoana găzduită”, se arată în textul ordonanței. 

85% dintre austrieci doresc să ajute refugiații din Ucraina, s-au oferit deja 27.000 de locuri de cazare

Alte măsuri care vizează acordarea ajutorului umanitar celor veniți din Ucraina și care sunt cuprinse tot în OUG nr. 20/2022.

Una dintre ele vizează eliminarea obligației de a prezenta un aviz de angajare de către cetățenii ucraineni care nu solicită azil pe teritoriul României. Aceștia se pot angaja mai ușor pe baza unei declarații pe propria răspundere dată angajatorului român. Prin aceasta își asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitatea necesară ocupării postului pe care urmează să fie încadrați. Totodată, că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.

Măsura se aplică pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire de șase luni până la maximum un an.

De asemenea, copiii ucraineni care vin din Ucraina în România, inclusiv cei care nu solicită azil, beneficiază de o serie de drepturi.

Acestea se referă educația, printre care, dreptul de a participa la activitățile educative din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și la activitățile extracurriculare sau dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare.

un articol avocatnet.ro