Rareș Bogdan îl bubuie pe cancelarul Austriei – „Gestul lui Karl Nehammer e tipic de manual, încearcă să dea șah României”, a spus Rareș Bogdan la Digi24. El s-a referit la gestul cancelarului austriac de a-l invita pe președintele Bulgariei, Rumen Radev, la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, în timp ce pe președintele României l-a ignorat pur și simplu.
>>> Bulgarii valsează, românii boicotează!
Rareș Bogdan îl bubuie pe cancelarul Austriei
„România nu trebuie să ducă o diplomație a capului plecat care ne-a dus la eșec”, ci „una a capului sus, a forței, un pumn băgat într-o mănușă de catifea”, a mai precizat liderul PNL. „Nu știu, nu cred că Klaus Iohannis a primit invitație pentru concertul de Anul Nou de la Viena”, a spus el.
„Gestul cancelarului austriac arată o nouă abordare a Vienei în raport cu extinderea Schengen vizavi de România și Bulgaria. Gestul lui Nehammer e tipic de manual, încearcă să trateze diferit, să dea un șah României. Nu cred că Radev (președintele Bulgariei – n.r.) sau Nehammer sunt mari iubitori ai muzicii simfonice. E un gest prin care, înainte cu 6 zile de alegerile din landul Austria inferioară, care asigura 33% din totalul PIB al Austriei, e programată și o vizită a cancelarului în Bulgaria.
>>> Președintele Bulgariei, invitat la celebrul concert de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, a confirmat prezența împreună cu soția
Mucii cancelarului în fasole
Nehamer încearcă să își arate o altă față propriilor alegători, un fel de bunăvoință, că un dibaci diplomat, după ce a dat cu mucii în fasole, a căzut cu nasul în tărână, după ce a refuzat accesul pentru România și Bulgaria”, a spus Rareș Bogdan.
„Nehammer, consultat de strategi, a făcut această mutare că să încerce o abordare diferențiată a României și Bulgariei, ca să capteze electoratul de peste tot. E un șah, o încercare de a arăta o deblocare, prin care Nehammer încearcă să arate că nu e contra extinderii Spațiului Schengen, privit în cheia jocului electoral pentru alegerile din 29 ianuarie din acest land care a avut o conducere conservatoare timp de 40 de ani, iar acum conservatorii îl pot pierde. Nehammer încearcă toate formulele pentru a agăța puțin electoratul”, a concluzionat Rareș Bogdan la Digi24.
>>> Cancelarul Nehammer pune cruce intrării României în Schengen: „NU”