Consumatori – Rafturile cu legume și fructe la intrarea în supermarketuri. În zilele noastre, marile lanțuri de magazine folosesc o multitudine de metode de marketing astfel încât să atragă clienții să cumpere cât mai multe produse. Dar știți care este, de fapt, motivul pentru care găsim rafturile cu legume și fructe la intrarea în magazine? Iată răspunsul.
>>> Citiți și: 3.000 de euro fără taxe și impozite pe an, vor beneficia aproximativ două milioane de persoane din Austria
Rafturile cu legume și fructe la intrarea în supermarketuri
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării în supermarketuri. De la aranjarea rafturilor și până la muzica pe care o asculți în timp ce te afli la cumpărături, toate sunt strategii foarte bine gândite, astfel încât oricât te-ai strădui tu să cheltui mai puțini bani, la final să pleci acasă cu cât mai multe produse. Este clar că retailerii își doresc de la fiecare client să scoată cât mai mulți bani din buzunar într-o sesiune de shopping, precizează ego.
Strategiile de marketing sunt implementate în urma unor riguroase studii în domeniu. Pe măsură ce intri în magazin, simțurile îți sunt luate cu asalt. De regulă, primele lucruri pe care le vezi sunt produsele proaspete precum fructe, legume și flori, ce au culori vibrante care îți îmbunătățesc starea de spirit. Cu cât ești mai fericit, cu atât ești dispus să cheltui mai mult.
>>> Citiți și: I-au sustras unei bătrâne sute de mii de euro, după ce au convins-o să scoată banii de la 13 filiale de bancă
Simțurile olfactive și auditive sunt și ele țintite
Aromele de pâine proaspătă, puiul prăjit, fructele și legumele proaspete îți deschid apetitul și te fac să te simți puțin înfumetat. Mai mult, oamenii au tendința să credă că primele produse expuse în magazin sunt și cele mai proaspete. Nici simțul auditiv nu este ignorat. Muzica lentă poate încetini ritmul nostru și să ne facă să petrecem mai mult timp în magazin.
Unde sunt așezate articolele mai scumpe
O altă strategie eficientă de marketing este aceea ca articolele mai scumpe să fie așezate la nivelul ochilor. În plus, nici faptul că multe dintre prețuri se termină cu 99 nu este deloc întâmplător. Potrivit studiilor, se pare că oamenii au tendința să ignore cifrele din dreapta. Și să rețină mai degrabă prima sau primele cifre din stânga, rotunjind astfel prețul în minus.
Sper exemplu, în loc să percepem o pungă de chipsuri care are prețul de 3,99 de lei ca și cum ar costa 4 lei, avem tendința să credem că ea costă 3 lei, de fapt. Așadar, aceste strategii s-au dovedit de succes de-a lungul timpului, iar marile lanțuri de magazine continuă să le folosească.