Sari la conținut

Putin și Kurz au discutat despre posibilitatea livrării și producerii vaccinului rusesc Sputnik V în Austria

27/02/2021 08:33

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul austriac Sebastian Kurz au evocat posibilitatea ca doze de vaccin rusesc anti-coronavirus Sputnik V să fie livrate Austriei, a anunţat vineri Kremlinul, informează AFP.

În timpul unei discuţii telefonice, cei doi lideri au abordat “posibilitatea” furnizării vaccinului (Sputnik V) în Austria şi a unei “producţii comune” a vaccinului, potrivit unui comunicat al preşedinţiei ruse, care adaugă că s-a convenit asupra unor “noi contacte strânse” în viitor asupra acestui subiect.

La începutul lui februarie, Kurz s-a declarat deja deschis producţiei de vaccinuri rusesc sau chinezesc împotriva COVID-19 pe teritoriul Austriei, dacă acestea vor obţine o autorizaţie de punere pe piaţă în Uniunea Europeană.

Sputnik V aşteaptă în continuare undă verde din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) înainte de a fi distribuit în toate cele 27 de ţări membre ale UE. Moscova îi reproşează Bruxellesului presupusa încetineală a agenţiei europene de reglementare în domeniu, în condiţiile în care UE şi Rusia sunt în stare de conflict pe marginea mai multor dosare internaţionale.

Făcând notă discordantă, Ungaria a început deja să utilizeze vaccinul rusesc, de pe 12 februarie, fără a aştepta decizia europeană.

Întâmpinat iniţial cu scepticism, Sputnik V, denumit astfel în cinstea primului satelit sovietic, a convins de atunci experţii cu privire la eficienţa sa. Revista medicală specializată The Lancet a publicat rezultate conform cărora vaccinul Sputnik V este eficace în proporţie de 91,6% împotriva formelor simptomatice de COVID-19.

Potrivit Moscovei, care a înregistrat alte două vaccinuri, Sputnik V este autorizat la ora actuală în circa 40 de ţări, cel mai recent el fiind autorizat în Republica Moldova, vineri.

Autorităţile ruse încearcă mai degrabă să încheie acorduri de producţie în întreaga lume decât să exporte vaccinuri, din cauza capacităţilor insuficiente pentru a satisface cererea la nivel naţional, prioritară.