Uneori este o poveste spusă la cină . Alteori , o amintire despre bunici sau o întâmplare din copilăria părinților. Par detalii fără mare importanță , dar tocmai aceste mici povești pot rămâne în mintea unui copil mult mai mult decât o explicație serioasă , repetată de mai multe ori . Problema apare atunci când povestea memorabilă transmite exact contrariul realității. Copilul o ține minte, o transformă într-un reper și poate ajunge să creadă mai mult într-o excepție din familie decât într-un fapt demonstrat . Psihologul Álvaro Bilbao atrage atenția că părinții pot folosi același mecanism în sens invers: poveștile bine alese pot deveni un instrument foarte puternic de învățare.
Poveștile dezvoltă memoria copiilor . „Bunicul a fumat toată viața și a trăit 90 de ani”
Bilbao oferă un exemplu foarte simplu. Un părinte îi poate spune copilului că bunicul a fumat toată viața și, cu toate acestea, a ajuns la 90 de ani. Povestea este adevărată în familia respectivă, dar reprezintă o excepție și poate intra în contradicție cu ceea ce știm despre riscurile fumatului. Pentru copil, însă, cazul concret al bunicului poate fi mai ușor de reținut decât explicațiile despre probabilități și riscuri pentru sănătate. O poveste poate face o informație mai ușor de înțeles. Psihologul nu le spune părinților să renunțe la poveștile de familie. Dimpotrivă . Ideea este să aleagă exemple care ajută copilul să înțeleagă informația, nu exemple excepționale care o contrazic.
Dacă unui copil îi explici un risc și îl legi de o întâmplare apropiată lui, informația abstractă capătă personaje, cauze și consecințe. Devine ceva ce poate înțelege și, mai ales, își poate aminti. Bilbao rezumă mecanismul prin ideea că oamenii sunt foarte receptivi la învățarea prin povești.
De ce poveștile rămân în memorie
Ideea nu se bazează doar pe experiența psihologului. Infobae citează cercetări privind memoria și învățarea narativă. Într-o serie de patru experimente cu peste 380 de participanți, cercetătorii Matthew Reysen și Zoe Fischer au constatat că participanții care construiau o poveste folosind informațiile pe care trebuiau să le memoreze își aminteau ulterior mai multe elemente decât cei care foloseau o altă metodă de procesare. Alte cercetări indică o legătură între felul în care copiii structurează narativ o experiență și precizia cu care și-o amintesc ulterior . Povestea oferă, practic, informației o structură care o poate face mai ușor de recuperat din memorie.
Nu este vorba despre a face copilul „mai inteligent” peste noapte
Titlul original vorbește despre copii „mai inteligenți”, dar ideea merită nuanțată. Nu există o formulă sau o anumită propoziție care să crească inteligența unui copil. Ceea ce susțin exemplele prezentate este că informațiile organizate într-o poveste coerentă pot fi mai ușor înțelese și memorate. Pentru părinți, concluzia este mult mai simplă: atunci când vrei să-i explici copilului ceva important, nu contează numai ce îi spui, ci și povestea prin care îl ajuți să înțeleagă, potrivit Infobae.
Mulțumim că ne-ați citit. Sperăm ca aceste informații să vă fie utile și să vă ofere o perspectivă interesantă asupra felului în care copiii învață și își construiesc amintirile.