PS Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord a vizitat Austria în 19-20 octombrie 2019, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Serafim, unde a slujit Taina Sf. Maslu și Sf. Liturghie de hramul parohiei Wiener Neustadt, iar apoi a sfințit crucile noii biserici românești din Viena, în cadrul Vecerniei care a avut loc pe șantierul viitorului locaș.
Sâmbătă, 19 octombrie 2019, Ierarhul oaspete a săvârșit Taina Sfântului Maslu și a ținut un cuvânt de învățătură în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Wiener Neustadt, iar a doua zi a slujit Sfânta Liturghie de hram, împreună cu părintele paroh Răzvan Florin Gască și un sobor de preoți și diaconi. Biserica a fost neîncăpătoare pentru numeroșii credincioși români din orașul austriac.
În aceeași duminică (20 octombrie), începând cu ora 16.00, pe șantierul noii biserici ortodoxe românești din sectorul 2 al Vienei. PS Macarie a săvârșit slujba vecerniei împreună cu preoții români din capitala Austriei. PC Părinte Emanuel Nuțu, coordonatorul proiectului, notează pe pagina Facebook a Bisericii din Viena următoarele: „Am trăit un eveniment duhovnicesc mult așteptat de toți ctitorii acestui proiect românesc de suflet din capitala Austriei, pentru că el anunță faptul că, în curând, biserica va primi acoperișul pe care vor străluci crucile, semnul biruinței lui Hristos și stindardul creștinătății și care vor străjui, veghea și apăra comunitatea noastră. Privindu-le, vedem în ele semnul biruintei, biruința asupra ispitelor, greutăților întâmpinate și care vor mai veni în calea realizarii acestui mare și greu proiect, zorii biruinței noastre ca și comunitate, dar și chemarea spre iubire jertfelnică a tuturor celor care înțeleg importanța zidirii acestei biserici pentru românii din Viena și nu doar”.
La slujba de seară, împreună cu Preasfințitul Macarie s-au rugat PC Pr. Dr. Nicolae Dura (Vicar pentru Austria), Pr. Emanuel Nuțu (coordonator al proiectului), Pr. Alexander Lapin, Pr. Iulian Florea (Suceava), Pr. Visarion Ipati (Klagenfurt), Pr. Catalin Soare (St. Pölten), Pr. Răzvan Gască(Wr. Neustadt), Diac. Sorin Sîplăcan (Stockholm), Diac. Marian Toșu. Românii vienezi s-au bucurat și de vizita stareței mănăstirii Voroneț, Preacuvioasa Maică Stavr. Gabriela și a Maicii Elena, muzeograful străvechii mănăstiri bucovinene, care au citit mesajul Preacuvioasei Maici Irina Pîntescu, proinstareța cunoscutei mănăstiri care a inspirat proiectul noii biserici.
Răspunsurile la slujba Vecerniei au fost date de Corala „Sf. Ștefan cel Mare” a noii biserici, dirijată de Sebastian-Eugen Pasaniuc.
Donatorii crucilor sfințite sunt Angelica și Istrate Timiș, care s-au ocupat în detaliu pentru realizarea, în România, a crucilor proiectate de doamna arhit. Mihaela Ionescu după modelul Crucii Patriarhiei Române.
După slujba de seară, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a ținut conferința cu tema: „Semnificația icoanei astăzi” la atelierul și galeria de icoane „Theophania Ikonen” ale părintelui Răzvan Gască, la care au participat numeroși români din Viena.
Foto și știre: pagina Facebook a Bisericii Românești din Viena și Arhit. Eugen Popa.
Video: Trinitas TV