Sari la conținut

Propunerea lui Nehammer: dacă nu ai minim 5 ani în Austria, primești doar jumătate din ajutoarele sociale

31/03/2023 12:03

Propunerea lui Nehammer: dacă nu ai minim 5 ani în Austria, primești doar jumătate din ajutoarele sociale. Cancelarul Karl Nehammer (ÖVP) dorește – așa cum a anunțat în discursul său – să condiționeze primirea prestațiilor sociale. De exemplu, doar cei care se află în țară de cinci ani să primească întreaga sumă a ajutoarelor. „Danemarca este un model de urmat aici”, a declarat el, citat de ORF.

Citiți și: Ți-e teamă să mergi la asistența socială, AMS, spital sau în instanțe? Iată un proiect care te ajută

Propunerea lui Nehammer: primești doar jumătate din ajutoarele sociale

Prestațiile de asigurare, cum ar fi ajutorul de șomaj și alocațiile familiale, nu vor fi afectate. În cadrul coaliției cu Verzii, el dorește cel puțin să „discute” planul, după cum a declarat Nehammer în marja unei călătorii în Danemarca. Deja după discursul lui Nehammer, ministrul afacerilor sociale Johannes Rauch (Verzi) s-a opus propunerii.

Legarea plății ajutoarelor de reședința în țară va fi subiectul principal al întâlnirii lui Nehammer cu premierul danez Mette Frederiksen, social-democrată. În Danemarca, trebuie să fi locuit legal în țară timp de cel puțin nouă ani în ultimii zece ani pentru a putea solicita suma integrală a prestațiilor sociale. În caz contrar, se primește doar jumătate.

„Danemarca este un model de urmat aici, există deja reguli foarte stricte”, a declarat Nehammer înainte de reuniune. Acum este vorba de adaptarea acestor reguli pentru Austria. Întrebarea este cum să te faci „cât mai puțin atractiv posibil” pentru a nu deveni o „țară de imigrație în sistemul social”.

sursa: ORF, ZiarulRomanesc.at