Pe A1 din Salzburg în direcția Viena, s-a constatat că un român mergea cu viteză mult prea mare. Motivul: Avea nevoie să ajungă urgent în România. În zona șantierului rutier dintre Thalgau și Mondsee (Salzburg), polițiștii au prins pe A1 pe direcția Viena un român de 35 de ani care circula cu 141 km/h, într-un loc unde viteza maximă admisă este de 80 km/h. Ulterior, șoferul nu a dat dovadă de nicio înțelegere în timpul verificării și a declarat că trebuie să aungă urgent în România, au precizat polițiștii într-un comunicat de presă. Permisul de conducere al bărbatului de 35 de ani a fost confiscat pe loc și i s-a încasat o garanție, scrie Kronen Zeitung.
Citiți și: Poliția lansează un avertisment urgent pentru toți cetățenii din Austria
Riscul excesului de viteză: confiscarea mașinii
Șoferul român ar fi putut fi prima victimă a noii legi din Austria, care prevede confiscarea mașinii vitezomanilor. Dar el a depășit viteza „doar” cu 61 de km/h. Odată cu cea de-a 34-a modificare a Codului Rutier (StVO), care a intrat în vigoare începând de vineri, 1 martie 2024, vehiculele pot fi confiscate și ulterior vândute la licitație în cazul în care șoferii acestora depășesc viteza limită cu peste 80 km/h în localități și 90 km/h în afara localităților. Citiți mai multe: De la 1 martie, mașinile acestor șoferi vor fi confiscate și scoase la vânzare
Depășirea vitezei admise este o contravenție gravă în Austria, care se soldează de obicei cu o amendă usturătoare. În cazurile de încălcare deosebit de gravă, se pot iniția proceduri penale, iar consecința ar putea fi retragerea permisului de conducere. Catalogul austriac de sancțiuni rutiere enumeră detaliat fiecare tip de încălcare și amenda corespunzătoare. Citiți mai multe: Catalogul amenzilor de circulație în Austria – viteză, centuri, telefon, parcare, alcool