Sari la conținut

Primarul Vienei a anunțat un nou pachet de ajutor financiar, de 50 de milioane de euro, pentru turism, gastronomie, comerț și localuri de noapte

Etichete:
10/09/2020 14:51 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:59

Astăzi, 10 septembrie, a avut loc la Viena conferința de presă a primarului capitalei Austriei, Michael Ludwig, ocazie cu care a fost prezentat cel de al treilea pachet de ajutor financiar în criza Corona. Ne reamintim că primul pachet a fost cel al creditelor și al ajutorului financiar pentru muncă de acasă home office pachet, iar al doilea a fost cel al cecurilor pentru restaurante (gastro-Gutschein).

Conform edilului Vienei, ambele pachete au fost foarte bine primite de cetățenii vienezi și ele au avut un dublu rol, deoarece atât populația cât și sectorul economiei au avut de profitat de pe urma lor. Așadar, acest al treilea pachet de măsuri prezentat astăzi vizează sprijinirea sectoarelor turism, gastronomie, comerț și al vieții de noapte în Viena.

Anul trecut, Viena, care este un oraș turistic cu lungă tradiție, a numărat 17,6 milioane de cazări, dintre care peste 80% au fost turiști din străinătate, cu o rată de ocupare a locurilor de 86%. În acest an, rata de ocupare a fost drastic redusă, anume doar 30%.

Conform primarului, 116.000 de persoane lucrează în Viena în cele 4300 de întreprinderi turistice: hoteluri, pensiuni, hostel, etc. El a anunțat că s-au alocat 13 milioane de euro pentru crearea a 1.000 de noi locuri de muncă pentru persoanele peste 50 de ani, deoarece ele sunt mai afectate de criză decât persoanele mai tinere. 41 de mii de persoane peste 50 de ani sunt în Viena actual în căutarea unui loc de muncă, iar 30 de mii dintre aceștia sunt acasă deja de mai mult de 3 luni.

Aceste locuri de muncă vor fi timp de 6 luni complet finanțate de stat, așadar angajatorul nu va avea nimic de plătit, adică nici salariu, nici costuri de asigurare, impozite etc, iar după aceste 6 luni, statul va prelua 75% din costuri pe o perioada prestabilită. Așadar, angajarea persoanelor peste 50 de ani, va deveni avantajoasă pentru firme.

O veste bună și pentru ucenicii din Viena (așa numiții Lehrlinge) deoarece astăzi s-a anunțat faptul că pe o perioada de 4 luni, începând de acum, 600 de tineri care au început o calificare la locul de muncă pe care însă nu o pot încheia deoarece firmele care ii calificau nu mai au resurse, vor fi preluați de stat.

Pentru domeniul hotelier s-au alocat 22 de milioane de euro și pentru cel al cluburilor, discotecilor, barurilor de noapte, 3 milioane de euro. Din cele 22 de milioane, Viena alocă 7 milioane de euro turismului, bani care vor fi folosiți mai ales pentru a se face reclamă orașului, pentru că turiștii să aibă curajul să vină, în ciuda situației Corona, iar 15 milioane, hotelurilor.

Anul trecut, 2019, din martie și până în mai, Viena a înregistrat încasări record la turism, anume 1 miliard de euro. Aceste încasări vor fi luate acum că baza pentru alocarea de fonduri, anume, 6% din sumele încasate anul trecut în perioada menționată, vor fi anul acesta acordate fiecărui hotel, pentru că acestea să își poată acoperi cheltuielile curente.

Pro hotel se pot acordă maximum 50 de mii de euro, din care trei sfertuiri se vor plăti instantaneu, aconto. Pro Club sau alt tip de local de noapte, această granița se situează la 30 de mii de euro. Pentru domeniul digitalizare și protecția mediului, Viena a alocat 14 milioane de euro. Acest al treilea pachet de măsuri economice va avea valoarea totală de 50 de milioane de euro.

Aceste măsuri sunt măsuri adiționale celor care se iau la nivel național, pe care primăria Vienei le ia, adică vin în plus față de ceea ce statul austriac oferă la nivel de țară. Viena dorește să sprijine atât muncitorii, lucrătorii cât și patronii vienezi. În acest pachet prezentat astăzi sunt incluse măsuri de scurtă și de lungă durata, care vor dura cel puțîn până la jumătatea anului 2021, măsuri care se vor pune în aplicare rapid și nebirocratic.

În data de 24 septembrie, în Parlament, se va dezbate chestiunea teraselor de iarnă din Viena. Deoarece vine anotimpul rece, pentru că localurile să poată funcționa bine, 3.500 de terase de vara nu vor mai fi închise, ca de obicei, ci vor rămâne în funcțiune toată iarnă, cu echipamente speciale de încălzire.

La data de 1 octombrie se va da publicității planul exact, cât timp și cum va fi permisă funcționarea acestor terase de iarnă. De asemeni, terasele nu vor mai trebui demontate seară, așa că vara, ci vor rămâne montate pe străzi sau unde se află ele. Taxele de terasă vor fi mici și vor fi oricum suportate de stat, până la sfârșitul lui februarie 2021.

La întrebarea ce se va întâmplă în Viena dacă numărul cazurilor de noi infectari cu virusul SARS-cov 2 va crește în continuare, primarul Michael Ludwig a răspuns că Viena va reacționa prompt și cu rigurozitate și va lua măsurile impuse, după caz. Numărul de îmbolnăviri raportat actual are ca sursă numărul mare de testări care se fac, iar mulți dintre pozitivi sunt asimptomatici, așadar nu au nici un simptom, a mai adăugat acesta.

Atenție, mâine se vor da publicității noi măsuri Corona, care se impun datorită numărului în creștere de infectări!

Isabela Buchholz

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA