in

Primăria din Viena vrea să scape de mașini în oraș și oferă ”jetoane culturale”

Municipalitatea din Viena a prezentat luni o aplicaţie pentru dispozitive mobile ce permite rezidenţilor care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau folosind transportul în comun să obţină în regim de gratuitate bilete la spectacole artistice şi la muzee, informează AFP.

Graţie unui sistem de monitorizare care recunoaşte modul de transport utilizat, economiile de 20 de kilograme de CO2 realizate în raport cu acelaşi traseu parcurs cu automobilul vor oferi utilizatorului dreptul la un “jeton cultural”.

Fiecare dintre aceste jetoane va putea fi apoi schimbat cu un bilet ce oferă acces liber în una dintre cele patru tipuri de instituţii asociate proiectului vienez: muzeu, sală de expoziţii, sală de concerte şi teatru.

Potrivit coordonatoarei proiectului, Christina Hubin, vienezii vor putea să obţină un jeton după ce merg la serviciu folosind mijloace de transport alternative timp de 15 zile, în medie.

Vrem să recompensăm scăderea CO2 cu o experienţă culturală”, a explicat Peter Hanke, consilier municipal specializat în chestiuni digitale, într-o conferinţă de presă.

O perioadă de testare de şase luni va debuta pe 26 februarie pe un eşantion de o mie de utilizatori. Dacă se va dovedi concludent, acest experiment va fi propus publicului larg în toamna acestui an.

Capitala austriacă oferă celor 1,8 milioane de locuitori ai săi transporturi publice eficiente, cu doar 1 euro pe zi, dacă aceştia îşi achiziţionează în prealabil o cartelă anuală pentru transportul public. Viena are deja mai multe abonamente anuale la metrou şi pe liniile de autobuze şi de tramvaie decât numărul maşinilor înmatriculate în oraş.

Guvernul austriac de coaliţie între conservatori şi ecologişti, care a depus jurământul la începutul lunii ianuarie, vizează neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon la orizontul anilor 2040, cu 10 ani mai devreme decât obiectivele UE.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Comments

comments

Deputat: «Spitalele aruncă sânge contaminat în canalizare. Pericolul pentru sănătatea publică este unul uriaș»

Presa austriacă: peste 22.000 de românce și-au lăsat copiii şi bătrânii în urmă, pentru a lucra ca îngrijitoare în Austria