Un tânăr român din Austria a fost prins că a trecut ilegal două frontiere, pentru a evita carantinarea și a se revedea cu iubita sa.
În starea de urgență, un băiat de 20 de ani plecat în Austria la muncă, dar originar din Bihor, a trecut două frontiere în mod ilega pentru a se reîntâlni cu iubita sa din Gherla, județul Cluj, relatează Monitorul de Cluj.
Tânărul încerca să evite carantinarea.
Povestea de dragoste din vremuri pandemice s-a sfârșit cu o sentință penală, din nefericire. După ce mare parte din plan i-a reușit, trecând de două granițe, Austria-Ungaria și Ungaria-România, autoritățile L-AU PRINS.
Romanticul a fost prins în cel mai nepotrivit moment. Chiar atunci încerca să ia autobuzul spre Cluj. A fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Tânărul a fost reținut ”la data de 07.04.2020, venind dinspre Ungaria, a intrat în mod ilegal în România trecând frontiera de stat printr-o zonă nedestinată trecerii frontierei, pentru a nu fi supus controlului polițiștilor de frontieră și ulterior carantinării instituționalizate, conform Ordonanțelor Militare în vigoare în acea perioadă.
(…)Din procesul-verbal de constatare din data de 07.04.2020 reiese că în această dată, în jurul orei 11:20 s-a primit o informație cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, cetățean român, a fost descoperită pe raza localității Santăul Mare, în stația de autobuz, fără să își poată justifica prezența în zona de frontieră, aceasta neavând asupra sa declarație pe propria răspundere cu privire la prezența în localitatea Santăul Mare, conform Ordonanțelor Militare în vigoare. Ulterior, din același înscris se deduce că la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul S.P.F. Borș, în fața căreia, persoana identificată ca fiind inculpatul A.D. a declarat verbal că a luat un autobuz din Oradea spre localitatea Gherla, județul Cluj, unde locuiește prietena sa, dar a constatat că a urcat în autobuzul greșit, sens în care a coborât în localitatea Santăul Mare, de unde a comandat la o companie de taxi din Oradea o mașină care să-l conducă înapoi în Oradea.”, apare în dosar.
Băiatul a fost demascat de biletele de tren și bonul fiscal de la o sticla de suc achiziționată din Ungaria. Acestea au fost găsite la percheziția corporală.
În final, tânărul a primit o amendă penală de 1.400 lei ca pedeapsă, în 6 octombrie prin sentința Judecătoriei Oradea.