Sari la conținut

Postul austriac de televiziune ORF plasează prezentatorii de ştiri în izolare. ”Informaţie completă în absolut toate împrejurările”

24/03/2020 13:56

Postul austriac de televiziune ORF plasează prezentatorii de ştiri în izolare, într-o zonă din sediul central, pentru a asigura continuitatea activităţii.

Prezentatorii programelor de ştiri cu cea mai mare audienţă din cadrul postului public de televiziune din Austria, ORF, vor intra de miercuri în izolare voluntară, în cadrul unei proceduri care vizează un grup amplu de angajaţi, pentru a asigura continuitatea transmisiilor în contextul actualei epidemii de COVID-19, relatează marţi EFE.

Patru prezentatori ai programele de ştiri difuzate dimineaţă, după-amiază şi seara vor fi plasaţi într-o zonă izolată din sediul central al ORF din Viena, a informat postul public de televiziune.

Postul de televiziune austriac a decis crearea unor zone de izolare în toate departamentele critice pentru a menţiune transmisiile, o măsură ce afectează şi centrele teritoriale de radio şi televiziune.

ORF va izola pe bază de voluntariat aproximativ 180 de angajaţi pentru a se asigura că nu există întreruperi ale unor servicii precum asigurarea semnalului, regia programelor sau controlul central.

Angajaţii, care vor fi supuşi unui control medical prealabil, vor fi nevoiţi să stea 24 de ore în zonele de izolare.

”ORF are acum mai mult ca niciodată sarcina de a facilita cetăţenilor austrieci informaţie completă în absolut toate împrejurările”, a precizat directorul general al companiei publice, Alexander Wrabetz.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Etichete: