
Polițiștii opresc o mașină fără șofer, cu doi români înăuntru. Un incident neobișnuit i-a pus în alertă pe polițiștii din Austria, după ce o mașină cu numere românești, care se deplasa haotic pe drumul B1 dintre Vöcklabruck și Frankenmarkt, a fost oprită — iar la volan nu se afla nimeni. Momentul i-a bulversat pe agenți, însă ceea ce aveau să descopere câteva secunde mai târziu a ridicat și mai multe semne de întrebare.

Polițiștii opresc o mașină fără șofer, cu doi români înăuntru
Potrivit raportului oficial al Landespolizeidirektion Oberösterreich, incidentul a avut loc în noaptea de 29 noiembrie, în jurul orei 00:05. O patrulă civilă a observat autoturismul care se deplasa nesigur pe șosea, schimbând direcția în mod repetat. Polițiștii au decis să oprească vehiculul în zona localității Timelkam — iar atunci a apărut surpriza.
Scaunul șoferului era complet gol, iar în habitaclu se aflau doi bărbați români, unul pe locul din dreapta, celălalt pe bancheta din spate. Întrebați cine conducea, cei doi au oferit inițial declarații neclare, însă adevărul a ieșit repede la iveală.
>>> Citiți și: Aterizare de urgență pe A2 în Austria: avion pus la pământ în mijlocul autostrăzii, șoferii în stare de șoc
Tânăr român ascuns pe bancheta din spate: fără permis și cu alcool în sânge
Bărbatul aflat pe bancheta din spate — un român de 24 de ani — a recunoscut că el se afla la volan înainte de oprirea poliției. Motivul pentru care s-a ascuns? Simplu: nu avea permis de conducere și consumase alcool. Testarea cu etilotestul a indicat 0,52‰. Pasagerul din față, un conațional de 33 de ani, avea permis valid, dar nu conducea la momentul incidentului.
>>> Citiți și: Jaf de milioane de euro pe autostradă, mașini incendiate, camion blindat distrus
Poliția i-a retras dreptul de a se afla la volan pe tânărul de 24 de ani (deși nu deținea permis), iar mașina a fost predată celui cu permis valabil. Cazul a fost preluat pentru procedurile legale, incluzând punerea în pericol a traficului prin conducere fără permis și sub influența alcoolului.
