Sari la conținut

Polițiștii din Austria, nevoiți să-și aresteze un coleg. Ce fapte a comis din cauza „dificultăților materiale”

18/03/2023 17:11
Polițist din Austria arestat pentru furt și înșelăciune

Polițist din Austria arestat pentru furt și înșelăciune – Polițiștii din Stiria au fost nevoiți să-și aresteze un coleg vineri, 17 martie. Suspectul este acuzat de multiple infracțiuni. Anchetatorii de la Poliția din Stiria au anunțat sâmbătă că au arestat un polițist în vârstă de 59 de ani din districtul Voitsberg. El este suspectat că ar fi săvârșit mai multe fapte de înșelăciune și furturi. Este posibil ca pagubele să se ridice la câteva zeci de mii de euro.

Printre altele, polițistul ar fi împrumutat bani de la persoane fizice timp de mai mulți ani, dar nu i-a plătit niciodată înapoi. În plus, bărbatul de 59 de ani este bănuit că anul trecut a sustras veniturile zilnice ale unei benzinării împreună cu niște complici. Dificultățile financiare ar fi motivul motivul pentru care bărbatul a comis aceste fapte. Omul legii este acuzat și de abatere disciplinară. Polițist austriac, condamnat la închisoare cu suspendare și o amendă mare, a postat pe Facebook o foto cu mâncare

În urma acuzațiilor care i-au fost aduse în luna decembrie a anului trecut, Inspectoratul General al Poliției de Stat din Stiria l-a suspendat imediat din serviciu, temporar. Autoritatea disciplinară federală a confirmat acum suspendarea și au fost demarate cercetări penale.

Ca urmare a probelor clare împotriva lui, polițistul a fost arestat preventiv vineri la ordinul Parchetului din Graz. Polițistul a mărturisit doar parțial acuzațiile. A fost închis la în Penitenciarul Graz-Jakomini după ce a fost audiat. Alte investigații sunt în desfășurare. –Austria: Fals polițist, prins în flagrant cu ajutorul unei bătrâne de 80 de ani

Sursa: Polizei Steiermark. ZiarulRomanesc.at