Sari la conținut

Poliția din Austria a început raziile pentru a-i amenda pe cei care ies ILEGAL din case

Etichete:
16/11/2021 05:25

Poliția din Austria a primit dispoziția de a începe controale pe stradă după implementarea carantinei generale pentru persoanele nevaccinate, relatează Digi24. Polițiștii îi verifică pe oamenii de pe străzi dacă au certificate de vaccinare și le dă amendă celor care au ieșit ilegal din case.

De luni, austriecii care nu pot prezenta dovada vaccinării și sunt prinși că au intrat în cinematografe, săli de fitnes sau magazine de tip retail, vor primi amenzi care încep de la 500 de euro.

De asemenea, proprietarii de spații economice care nu respectă restricțiile și permit intrarea nevaccinaților pot fi amendați cu 3.600 de euro, conform ministerului austriac de interne.

Cancelarul Alexander Schallenberg a spus că țara trebuie să-și crească rata de vaccinare „rușinos de mică” – „Nu a fost ușor să luăm această măsură, însă, din păcate, este necesară”, a spus șeful guvernului austriac.

Rectorul Universității de Medicină din Graz propune 1.000 de euro bonus pentru cei vaccinați complet

Puțin sub două treimi dintre austrieci sunt vaccinați împotriva coronavirusului. Lockdown-ul din Austria vine în contextul unei creșteri a numărului de cazuri la nivelul întregii Uniuni Europene, mai multe țări de pe continent recurgând la măsuri mai dure pentru a stopa noul val epidemic.

Potrivit noilor măsuri, persoanele nevaccinate vor putea ieşi din casă doar pentru anumite activităţi considerate vitale – precum cumpărăturile de produse esenţiale, mersul la serviciu, la şcoală sau la medic. Nevaccinaţii îşi mai pot părăsi locuinţele pentru o scurtă plimbare sau pentru a se vaccina.

Există deja restricţii majore pentru această categorie de populaţie – de exemplu, persoanele nevaccinate trebuie să prezinte un test negativ la coronavirus pentru a putea merge la muncă.